Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Comisia Centrală de la Focşani, o lucrare monument despre istoria Focșaniului


Focșaniul rămâne în istoria României ca orașul unde a funcționat Comisia Centrală, primul parlament al celor două Principate după Mica Unire de la 1859. În orașul de pe Milcov a fost prima adunare legislativă care avea ca scop unificarea legislației celor două Principate, elaborarea legilor de care avea nevoie noul stat astfel încât Mica Unire să fie consolidată. Comisia Centrală a funcționat în perioada 1859 – februarie 1862 când s-a considerat că și-a atins scopul.
    Istoria acestei instituții, modul în care au fost elaborate proiectele de legi sunt prezentate în lucrarea Comisia Centrală de la Focșani (10 mai 1859 – 12 februarie 1862), volum publicat de Muzeul Vrancei și Academia Oamenilor de Știință din România. Lucrarea este rodul unei munci de patru ani a profesorului universitar Rotaru Jipa și profesorului Horia Dumitrescu. Realizată în condiții grafice excelente, lucrarea celor doi istorici impresionează prin detaliile evenimentelor istorice, micile amănunte care au schimbat istoria acestei țări.
Profesorul Dumitru Huțanu arată în prefața lucrării că cei doi istorici au integrat lucrările Comisiei Centrale de la Focșani într-o realitate incontestabilă, pornită de la conștiința unității de neam și de limbă din Evul Mediu la conștiința națională, rod al mișcărilor culturale și revoluționare din primele decenii ale secolului al XIX – lea, al Revoluției Române de la 1848-1849, al luptei pentru Unirea Principatelor dintre anii 1856-1859, al înfăptuirii actului istoric de la 24 ianuarie 1859. „Lucrarea argumentează și susține, fără tăgadă, definirea Comisiei Centrale de la Focșani drept cel de-al doilea pilon al Unirii Principatelor Române de la 1859, trasând totodată liniile de forță și rezistență temporală ale substanței și rezonanței istorice a acestui organism până-n contemporaneitatea noastră”, spune profesorul Dumitru Huțanu.
    Lucrarea este structurată în trei capitole, respectiv Unirea Principatelor Moldova și Muntenia, deziderat milenar al tuturor românilor, „Unirea cea Mică” de la idee la fapt împlinit și Al doilea pilon al Unirii Principatelor Române; Comisia Centrală de la Focșani (10 mai 1859 – 12 februarie 1862). „Este imaginea vlăstarului societății românești pășită pe un drum încă nebătătorit, al progresului și democrației, al idealurilor izvodite de secole, cu conștiința apartenenței europene și integrării”, mai spune profesorul Dumitru Huțanu.

Romanatul, prima monedă a Principatelor Unite

    Misiunea principală a Comisiei Centrale era de a elabora legile necesare dezvoltării Statului și consolidării Unirii. Lucrarea prezintă, în anexe, proiectele de legi pe care au lucrat membrii Comisiei Centrale. Sunt proiectele de lege pentru camerele de agricultură, proiect de lege pentru constatarea delictelor pădurești, legea Curții de Conturi, legea electorală, legea pentru împărțirea stipendiilor la școlari, legea pentru organizarea poștelor în Principatele Unite, legea pentru înaintare în gradele militare, legea pentru responsabilitatea ministerelor, legea pentru garantarea libertății individuale, instituirea judecătorilor de pace și introducerea juriului în procesele criminale și de presă. S-a discutat și de schimbarea monezii prin introducerea romanatului care urma să înlocuiască leul instituit prin Regulamentele organice. Romanatul urma să fie echivalentul francului francez și să fie subîmpărțit în 100 sutimi.
    Unele legi, precum cea pentru stârpirea cerșetoriei, aveau reguli mai simple și parcă mai clare decât în prezent. Erau ospicii pentru cerșetori invalizi, pentru femei și bărbați. Aici erau aduși cerșetorii adunați de pe drumuri de către autoritatea polițienească. Pentru cazurile în care numărul de cerșetori depășea capacitatea ospiciilor, persoanele erau trimise la mănăstiri. În schimb, cerșetorii profesioniști urmau să fie duși în închisori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?