Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Bani pentru finalizarea lucrărilor la sediul Primăriei Adjud


Consiliul Local al municipiului Adjud a aprobat, joi, în ședință ordinară, indicatorii tehnico-economici actualizați ca urmare a modificării cotei de TVA pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare sediu primărie Adjud, zona parc, în Municipiul Adjud, județul Vrancea”. Valoarea totală a investiției este estimată la 4,5 milioane de lei, iar suprafața construită desfășurată va avea 1.659 metri pătrați. Sursa de finanțare identificată este Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Primarul Adjudului, Constantin Armencea, a declarat în cadrul ședinței că speră să semneze, în perioada următoare, contractul de finanțare pentru continuarea lucrărilor la noul sediul primăriei. Edilul a reamintit că a depus, din nou, la sfârșitul lunii decembrie 2015, proiectul de investiți privind construcția sediului Primăriei Adjud la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.) „La sfârșitul anului trecut am depus din nou  proiectul pentru a obține finanțarea necesară pentru a relua lucrările la sediul primăriei Adjud. Finanțarea urmează să fie asigurată prin PNDL”, a spus Constantin Armencea.
Lucrările la acest obiectiv de investiții stagnează de la începutul anului 2009. Clădirea este situată în parcul central al orașului Adjud. Primarul Constantin Armencea a susținut că lucrările au fost sistate ca urmare a lipsei de resurse proprii și a faptului că nu exista până acum proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru astfel de investiții. El a mai adăugat că deși imobilul este „la roșu”, cum se spune în construcții, suma necesară este foarte mare deoarece lucrările au început în 1991, iar structura de rezistență necesită unele lucrări.
În anul 2008, Primăria Adjud a reluat lucrările, în regie proprie, la construcția noului sediu al administrației locale, însă lipsa veniturilor proprii i-a determinat pe reprezentanții primăriei să sisteze lucrările din nou. De reținut că în acest moment, Primăria Adjud funcționează într-un imobil preluat de la societatea URBIS, imobil ce a fost reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Dar acest spațiu este mic și impropriu pentru funcționarea în condiții normale a serviciilor din cadrul Primăriei municipiului Adjud. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?