„Bătălia de Crăciun” (Weihnachtsschlacht) a ținut șase zile și a fost cea mai mare bătălie din perioada retragerii armatei române, în iarna anului 1916. Frontul româno-rus era ocupat în aripa dreaptă de români, iar în aripa stângă de ruși. Românii ocupau pozițiile de munte și de dealuri, de la muntele Furul din Vintileasca până la Racovițeni în județul Buzău, cu trupele grupului Râmnic al Armatei a II-a. Rușii ocupau partea cea mai importantă a frontului, cu mai multe corpuri de armată și cu o numeroasă cavalerie. „Ne întrebăm și acum, după aproape un veac, cum de o bătălie așa însemnată, în care și-au pierdut viața mii de soldați români, ruși și germani a fost trecută sub tăcere, atât de autoritățile comuniste cât și de cele postdecembriste. Simplul fapt că armata română a fost învinsă și a trebuit să se retragă pe linia Siretului nu explică acest lucru. Åži ei sunt eroi. Nu și-au dat viața degeaba și noi ar trebui să-i cinstim cum se cuvine. Nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ce au luptat la Mărășești – Mărăști – Oituz. Faptul că autorităților comuniste nu le pica bine ca opinia publică să știe despre trădarea rușilor din timpul acelor zile de urgie nu poate fi scuză celor de azi să nu-și cinstească eroii. Vintileasca, Bisoca, Jitia, Chiojdeni, Dumitrești și Bordești sunt localitățile în care în aceste zile ar trebui să fie comemorați eroii noștri, cei ce și-au dat viața pentru înfăptuirea idealului tuturor românilor: «România Mare»”, spune profesorul Marian Găloiu.
Potrivit acestuia, luptele eroice sunt descrise de Constantin Kirițescu în lucrarea „Istoria războiului pentru întregirea României 1916 – 1919”, lucrare din care redă câteva fragmente spre aducere aminte. „La 22 decembrie bătălia s-a dezlănțuit pe întreg frontul armatei a IX-a germane. La extrema stângă, corpul alpin bavarez, operând în munți, căuta să facă legătura cu dreapta armatei I-a austro-ungare de sub conducerea arhiducelui Iosif. Timp de trei zile, alpinii germani și austrieci sunt ținuți în loc de diviziile 3, 1 și 6 ale armatei române. Divizia rusă Zamurskaia a ocupat Vintileasca și Între Râmnice (Jitia de Sus), la dreapta românilor. Pe 25 decembrie, trupele ruse din divizia Zamurskaia părăsesc pozițiile și lasă descoperită aripa dreaptă a diviziei a 3-a române. Germanii ocupă Dealul Sării (Jitia), Vintileasca și Între Râmnice. O companie din regimentul 22 a ocupat și apărat dealul de la cota 854 (Dealul Roșu din satul Motnău), luptând cu baioneta, până ce toți soldații împreună cu comandantul lor au fost uciși”.
Lupte crâncene timp de câteva zile
Cine au fost acești eroi? Ce știm despre ei? Ce spun cărțile de istorie? Nimic. „Luptele au continuat și pe 26 decembrie la Spidele, fost sat al comunei Chiojdeni, actualmente în comuna Buda, pe dealurile Åžonticari și Marghiloman tot în zona comunei Chiojdeni. Dealurile sunt cucerite de germani și românii se retrag pe dealul Ferului. Rușii au trimis în ajutor de la Dumitrești o brigadă de cazaci din divizia Tuzemna cu o baterie de tunuri de munte. Aceștia s-au retras imediat după angajarea în luptă cu muzica în frunte. Prin golul produs, inamicul înaintează printre cele două divizii române, ale căror aripi le întoarce și ocupă Spidele și dealul Ferului. Regimentul 4 vânători, care reocupase printr-un contraatac dealul Åžonticari, după o luptă înverșunată, e silit să se retragă cu mari pierderi. Bateriile de artilerie ale diviziei I-a române dezlănțuiesc un violent foc de baraj asupra dușmanului și-i opresc înaintarea. Comandantul român trimite la contraatac un batalion din regimentul 16 de rezervă. Sub protecția lui se reconstituie resturile răzlețe ale regimentelor 4 vânători și 27 și atacă cu vigoare pe dușman. Satul Spidele e recucerit. Românii atacă dealul Ferului în flancul stâng și în spate și îl reocupă. Susținute de artileria regimentului 21, trupele române înaintează și atacă acum dealurile Åžonticari și Marghiloman. Năvala românilor au încurajat pe cazaci, care au revenit. Spre seară, dealul Åžonticari e recucerit și situația e restabilită aproape peste tot, după o zi de violente lupte și de pierderi sângeroase. Ziua de 27 decembrie aduce un nou atac al armatelor germane întărite între timp. Divizia Zamurskaia se retrage spre Dumitrești și până seara dealurile Åžonticari și Marghiloman au fost pierdute de armata română. Comandantul rus consideră bătălia pierdută și dă ordinul de retragere generală. Divizia 6-a română, rămânând cu flancul stâng în aer, primește și ea ordin de retragere. Divizia I-a, cu toată lupta victorioasă pe care a dat-o în cursul zilei, a rămas izolată, prin retragerea diviziei a 6-a și a trebuit să se retragă și ea. La 28 decembrie retragerea grupului Râmnic este generală și astfel s-a mai scris o pagină de istorie. Faptul că rușii n-au avut intenția serioasă să țină cu orice preț această linie a obligat armata română să considere rezistența pe frontul Râmnicu Sărat ca o etapă provizorie și să procedeze la organizarea frontului pe linia Cașin – Clăbuc Purcelești – Siret”, scrie autorul.
Lagăr de prizonieri la Dumitrești
În zonă a fost instaurat un regim de ocupație ce a durat doi ani, populația suportând atrocitățile ocupanților. Despre aceste atrocități povestește și Nicolae Giurcă în „Monografia comunei Dumitrești”, făcând referire la amintirile tatălui său, flăcăiandru în acele vremuri.
Nemții au luat clopotele de la ambele biserici din Dumitrești pentru a le transforma în gloanțe, au pus populația să culeagă fructe de pădure pe care le trimiteau în Germania. În zona curții boierești au făcut un lagăr de prizonieri, unde nefericiții români au murit cu zecile, cu sutele poate, de tifos exantematic, de foame și de mizerie. Printre nefericiții morți atunci se număra și un dumitreștean, care a fost răpus de tifos exantematic. Familia, care știa toată tragedia, n-a primit nici măcar cadavrul rudei pentru a-l înmormânta creștinește.
În Dumitreștii de Sus, pe câmpul din dreapta se ridică stingher din mijlocul gaterelor arse de foc și rugină, hornul de fier, rămășiță de prisos a fabricii de cherestea, căreia „aliații” noștri ruși i-au dat foc în iarna anului 1916. Åžine de fier, piese izolate împestrițează locul. În Chiojdeni, pe un tăpșan deasupra șoselei, e o biserică, în mijlocul crucilor strâmbe, alături de cimitirul eroilor căzuți cu cinste pe Dealul Duiului. Conform mărturiilor unor localnici din Chiojdeni, la Cătăuți, Spidele și în alte locuri de pe aceste dealuri, încă se mai cunosc urmele tranșeelor și luptelor din acele zile.
Un loc aparte îl constituie „La morminte”, un loc uitat din pădurile din zonă, unde sunt îngropați eroi ai acelor vremuri. Pe dealul Găloieștilor, la Mușuroi, vechile tranșee amplasate în buza dealului, cu deschidere către Râmnic, spre Alexandru Odobescu, își păstrează și azi forma intactă ca acum un veac, parcă așteptând să apară inamicul de undeva din vale. Puțin mai încolo, la marginea drumului ce duce la Vizitari, locul unde era popota ofițerilor stă și azi mărturie trecerii vremii.
Sunt locuri ce multora nu le mai spun nimic, dar care ascund atâtea și atâtea evenimente din istoria noastră. În amintirea celor căzuți în Primul Război Mondial, a fost ridicat, în anul 1933, un mic monument, ce a fost amplasat în centrul satului Jitia și a fost inaugurat la data de 1 iulie 1934, în prezența veteranilor comunei și a oficialităților din Plasa Râmnic. Sunt inscripționate pe monument numele a 36 de localnici; nu se știe când și de către cine. În spațiul protejat al monumentului au fost aduse și depozitate cahle de ceramică, pietre de căpătâi la mormintele unor soldați germani, descoperite de localnici pe dealurile ce înconjoară comuna.
La Dumitrești a fost ridicat, de asemenea, un monument în satul Poienița. Inițiativa ridicării acestui monument aparține învățătorului Nicolae Caprițopol și a fost construit prin subscripție publică. Monumentul are înălțimea de 8 metri și este realizat sub forma unei cruci de mari proporții, pe un soclu de piatră cu beton. Crucea a fost construită din beton pe un schelet metalic, sub coordonarea constructorului localnic Tudor Bulgaru. Pe frontonul principal putem citi în partea superioară inscripția: „Celor dragi și scumpi/Recunoștință veșnică”. Pe cele patru laturi ale monumentului sunt inscripționate numele celor căzuți în Războiul de Independență și în Primul Război Mondial din Dumitrești. Monumentul a fost inaugurat în anul 1936.
Cimitir și la Bordești
La Bordești a fost construit Cimitirul Eroilor Români și Germani căzuți în Primul Război Mondial, care se află situat la circa 100 m de intersecția DN 2 N cu drumul comunal DC 158, spre centrul comunei. Conform datelor prezentate de profesorul de istorie Ionuț Bercaru, de aici există posibilitatea de a vedea o priveliște unică asupra văii pârâului Slimnic, străjuit de Dealul Căpățânii (592 m, cel mai înalt punct al Bordeștilor), unde în zilele din preajma Crăciunului anului 1916, trupele române din regimentul 27 Infanterie, comandate de lt..col. Cezar Mihail, au înfruntat trupe inamice superioare numeric, raport 1/3,8, cu numeroase victime și de o parte și de alta.
Dovada importanței luptelor din 16-17 decembrie 1916 o constituie chiar cimitirul construit la inițiativa germanilor la cota 370,5 m, un loc de unde privirea nu are opreliști pe zeci, chiar sute de kilometri. Cimitirul datează din anii 1930-1932, inițiatorii fiind Societatea Cultul Eroilor Comitetul Central București, cu concursul Provincial – Verband Hannover Volksbund Deutsche Kiegsgraber Fursorge. Are forma unui trunchi de con, cu suprafața de 2.580 mp, cu latura dinspre șosea de 54 m și cea paralelă, mai mică dinspre vest, de 34 m și este înconjurat cu ziduri din cărămidă. Este structurat pe trei nivele, străbătute transversal, de la poarta bogat ornamentată către edificiul principal, de o cruce monumentală de 3 m înălțime cu inscripția simplă și plină de conținut „PRO-PATRIA”. Intrarea este străjuită de două colonade acoperite cu țiglă ce poartă inscripțiile: „Aici odihnesc soldații români și germani, căzuți pe aceste locuri, în războiul din 1916-1919”.
În realizarea acestui material am primit sprijinul al profesorului Marian Găloiu de la Dumitrești, al profesorului Ionuț Bercaru de la Bordești și al profesorului Răzvan Theo Chirac de la Râmnicu Sărat.
Dumnezeu, sa_i odihneasca in pace pe toti eroii, care s_au jertfit pentru apararea neamului romanesc!