Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

REȚETE VECHI DE 100 DE ANI: Curcan umplut cu cârnați și Spuma de banane


În cadrul acestei rubrici vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ”tratate” de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa. Vă propunem ”Curcan umplut cu cârnați” și ”Spuma de banane”, ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Curcan umplut cu cârnați
Iată una dintre cele mai gustoase preparații ale curcanului fript. Iei, de preferință o curcă sau un curcan tânăr, umple pasărea cu o cantitate de cârnați de porc obișnuiți sau debrețini, pune-o într’o cratiță pentru coptor, așezat pe felii de slănină. În tavă pui de jur împrejur 12 cepi întregi, mult piper negru boabe, un buchet mărișor, bucăți de slănină și 4 linguri de apă. Trei ore să se coacă la coptorul cel mai cald. Stropește des. Nu uita să scoți grăsimea sosului. Când dai la masă, deschizi curcanul, scoți cârnații și arunci buchetul. Dacă n-ai cârnați poți umple curcanul cu felie de pâine prăjită frecată bine cu usturoiu.

Spuma de banane

Proporții: 6 banane, 150 gr. zahăr-candel, un pahar de smântână dublă proaspătă, 3 linguri de albuș de ouă bătut ca zăpada (1 ou și jumătate), un păhăruț de rom, 6 banane pentru garnitură făcute compot. Treci prin sită cele 6 banane curățate, amestecă repede această piurea cu zahărul-candel, fără să amesteci, pune romul. Èšine la răcoare. Bate smântâna, adăogă-i albușurile de ouă. Amestecă această smântână cu piureaua de banane. Pune spuma aceasta într’o strachină mare ține-o la răcoare. Servește înconjurată de rotogoale de banane făcute compot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?