Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

VIDEO : ANIMALE DE COMPANIE: Rasa de câini Rottweiler


Câinii din rasa Rottweiler sunt foarte puternici, au instincte protectoare native, astfel că un dresaj și o îngrijire corespunzătoare îi pot face câini de companie excelenți. Despre această rasă de câine se consideră că este rezultatul încrucișării unui descendent al câinilor-păstori din timpurile romanilor și a unui descendent al câinilor ciobănești germani. Rasa poartă numele regiunii Rottweil. De la începutul secolului al XX-lea, câinele din această rasă a fost utilizat ca și câine polițist, potrivit site-ului infocaini.ro.
    Primul club de Rottweiler în Germania a fost fondat în 1914. În 1935, rasa Rottweiler a fost recunoscută oficial de către American Kennel Club (AKC ), iar în 1936 acești câini au participat la expozițiile Crufts în Marea Britanie. La mijlocul anilor ’90, popularitatea acestei rase canine a atins un record, fiind câinele cel mai înregistrat din AKC.În prezent, este foarte răspândit atât în Europa cât și în America.
    Rottweiler-ul este un câine de talie mijlocie spre mare, de culoare neagră cu pete ruginii pe obraji și bot, labe și membre. Blana sa este formată din fire de păr de lungime medie, drepte și destul de aspre. Capul câinelui este lat cu un bot rotunjit, bine dezvoltat și urechi triunghiulare, lăsate. Nasul (trufa) este mare și negru. Ochii sunt de mărime mijlocie, migdalați și de culoare brun închis. Buzele sunt negre, iar mucoasa lor este pigmentată. Corpul acestui câine este masiv, puternic, musculos și atletic. Rottweiler-ul posedă o forță considerabilă și prezintă un piept adânc și lat. Coada este tăiată (scurtată în lungime), rămânând una sau două vertebre coccigiene (piese osoase ale coloanei vertebrale). Amputarea este interzisă în Germania, Marea Britanie și alte câteva țări. Coada la lungimea naturală este purtată orizontal, în prelungirea liniei superioare; în repaos, poate fi purtată și în jos. Adultul de Rottweiler are în medie 61-68 cm înălțime la mascul și 56-63 cm la femelă. Masa corporală este de aproximativ 50 kg la mascul și de aproximativ 42 kg la femelă, potrivit site-ului ringstarclub.ro.

    Este un câine de pază nativ, cu un caracter blând. Foarte inteligent, sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesită stăpâni care îl pot domina și manipula. Dresajul ferm și consecvent este esențial pentru acest câine. Din cauza taliei lor, dresajul trebuie început de timpuriu, încă de când câinele este mic. Necesită mult timp pentru socializare pentru a avea cu adevărat un exemplar reușit. Este iubitor de copii, ascultător și dornic să învețe lucruri noi. Educat el devine foarte devotat proprietarului și familiei din care face parte și un bun tovarăș de joacă pentru copii. Manifestă o mare dorință de a-și proteja casa și familia. Nu agreează străinii. Va accepta pisicile și alte animale de casă dacă le-a avut în preajma sa încă din timpul copilăriei. Rottweiler-ul se va acomoda să trăiască într-un apartament, dacă i se acordă suficient timp și spațiu pentru mișcare. Este important pentru Rottweiler să petreacă cât mai mult timp în compania familiei sale. Dacă este lăsat singur într-o curte tot timpul, el poate deveni plictisit, distructiv și agresiv.
    Ca la orice rasă de câini, potențialul agresiv al comportamentului unui Rottweiler se datorează abuzului, neglijării sau lipsei de formare și socializare. În ce privește întreținerea, Rottweiler-ul trebuie periat de două-trei ori pe săptămână folosind o perie din păr de porc. O mănușă-perie este adecvată pentru efectuarea unui periaj meticulos. Perierea stimulează creșterea părului nou, sănătos și înlătură părul uzat, pregătit să cadă. Nu trebuie îmbăiat decât când este absolut necesar. Este un câine ce năpârlește sezonier și nu excesiv. Alergatul în spațiile deschise (păduri sau câmpurile neîmprejmuite) îl vor face foarte fericit. Înotul și alergatul pe lângă bicicletă sunt activități perfecte pentru consumarea energiei acestui câine „sportiv” din naștere.
    Alimentația pentru acest câine nu este una specială, poate fi hrănit atât cu hrană uscată cât și cu hrană preparată (de preferință orez fiert cu carne de vită sau pui și puțin morcov precum și iaurt cu musli, supă de pui, dar și arpacaș fiert și condimentat etc.), în nici un caz carne de porc sau grăsimi. El trebuie hrănit de două ori pe zi și nu este indicat a i se lăsa mâncare tot timpul. Boli frecvente sunt: displazia de șold, torsiunea stomacală, stenoza aortică, precum și probleme cu ficatul. Există exemplare la care pot apărea probleme de asimilare a calciului. Acești câini pot trăi până la 11 ani.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?