Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

GALERIE FOTO : Gropi pe strada Ion Păun Pincio, în locul asfaltului


Prima stradă vizitată în luna decembrie pentru rubrica „Monitorul vine pe strada ta” a fost Ion Păun Pincio. Este drumul care leagă strada Măgura de strada Alexandru Golescu. Ce am găsit aici, încă de la prima vedere, este de nedescris.

Ia asfaltul de unde nu-i

    Ion Păun Pincio e o bucățică de stradă. De fapt, stradă parcă e prea mult spus, având în vedere starea în care se află. În primul rând, din zona respectivă, strada aceasta împreună cu 1 Mai sunt singurele neasfaltate, însă pe 1 Mai gropile nu-s atât de dese și de mari. Aici, nu prea ai cum să le ocolești dacă ești șofer, doar parțial, dacă urci cu jumătate de mașină pe așa-zisul trotuar. Singura porțiune în care trotuarul e cât de cât decent, e în fața unei vile. După, dispare brusc. E inexistent până la capăt. În rest, îți dai seama care e trotuarul prin simplul fapt că se văd niște borduri, pe o parte și pe alta a străzii. Cu siguranță strada asta e un soi de coșmar pentru șoferi. Și pentru pietoni, mai ales dacă nimerești într-o perioadă ploioasă. Fără cizmele de cauciuc nu reușești. 
    Despre trotuar nu sunt prea multe de spus, că nu prea ai despre ce comenta. Așa cum am menționat anterior, nu prea sunt trotuare aici. Doar urmele lor.

Case vechi și case noi
    Nu sunt multe case pe strada aceasta. Le poți număra cu ușurință, pe degetele de la mâini. Fie că privești strada în ansamblu de pe Alexandru Golescu, fie că o privești de pe Măgura, o singură clădire îți atrage atenția: o vilă cu țiglă roșie, cu pereții în două culori și un gard impunător. E vila despre care menționam anterior că are și trotuar în față. Celelalte case sunt modeste, renovate  sau bătrânești.
    Probabil lumea era la muncă, deoarece în niciuna din curți nu era mișcare. Pe ici-colo se auzea un lătrat de câine. În spatele unui gard de fier, un patruped de mai mare frumusețea se plimbă după mine. Parcă știe că-l fotografiez și se asigură că va fi în pozele mele. Nu mă latră. Pare prietenos. Pare. O casă mai veche are grădina la drum. Dincolo de un gard de sârmă, cu ani buni în spate, se văd copacii dintr-o mică livadă, care și-au pierdut podoaba recent și așteaptă zăpada.
    Locuitorii străzii Ion Păun Pincio au în apropiere Școala Gimnazială „Anghel Saligny”, Colegiul Național „Unirea” și Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”. Cel mai apropiat parc este Parcul Olandez din Bahne.

Cine a fost Ion Păun Pincio?
    Conform site-ului www.tititudorancea.ro, Ion Păun-Pincio este pseudonimul lui Ion Păun, prozator, poet, ziarist, care a scris poezii melancolice și erotice, schițe, articole și note critice. S-a năcut pe 17 august 1868 la Mihăileni, Botoșani. Tatăl său a fost subprefect în județul Dorohoi. A publicat primele versuri în 1888 și a colaborat apoi la „Contemporanul” și „Ilustrațiunea română”. În 1892, într-o călătorie în Italia, își alege pseudonimul Pincio, după numele unei grădini din Roma.  A fost mai întâi telegrafist în București, Brăila și apoi într-o comună ialomițeană, dar demisionează pentru a se dedica ziaristicii. A fost redactor la revista „Lumea nouă”, a colaborat la „Adevărul”, „Adevărul ilustrat”, „Arhiva”, „Evenimentul literar”, „Literatura și știința”, „Munca” și a fost atras de ideile socialiste. A decedat în 1894 la București, în urma unei infecții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?