Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO : Cântece patriotice de Ziua României la școala din Gologanu


Elevii Școlii Gimnaziale „Profesor General Gheorghe Gheorghiu”  din comuna Gologanu au organizat, ieri, un spectacol aniversar, dedicat Zilei Naționale a României. Copiii, dar și părinții și bunicii lor, au participat la un program special.
Pe tot parcursul manifestării, elevii au purtat insigne cu tricolorul, iar părinții și bunicii au fluturat stegulețe, confecționate de cei mici. „Demersul acestei manifestări s-a concretizat în cadrul proiectului «1 DECEMBRIE-ZIUA NAÈšIONALÄ‚ A ROMÂNIEI», proiect inițiat și susținut de prof. înv. primar, Enache Mirela, care timp de o săptămână a reușit să pregătească o serbare deosebită. Părinți, bunici și copii au avut prilejul să urmărească un remarcabil program de cântece patriotice, precum: Imnul Național, Transilvanie Frumoasă, Cântec de Unire, Doamne ocrotește-i pe români, Noi suntem români, Treceți batalioane române Carpații. Pe tot parcursul programului artistic, copiii au purtat insigne cu tricolorul, iar părinții și bunicii au fluturat stegulețe tricolore, confecționate de copii. Programul s-a încheiat prin confecționarea unei machete, reprezentativă pentru această zi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții școlii din Gologanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?