Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Medicul Călin Belmega: M-am născut în localitatea Făgăraș, județul Brașov. Da, sunt brașovean.
Rep.: Din ce motiv ați urmat cursurile Facultății de Medicină?
C.B.: La Făgăraș am facut liceul teoretic, profil de informatică. În clasa XI-a, când trebuia să mă decid la ce facultate să dau, am vrut să aleg tot informatica, însă în acea perioadă au avut loc câteva evenimente mai nefericite în familia mea, cu bunicii mei. Au avut probleme de sănătate și amândoi au fost internați în spital, iar eu am fost mereu pe la ei la spital,., și atunci a fost momentul în care am prins drag de meseria de medic. Mi-a plăcut ideea să lucrez într-un spital și să faci oamenii să plece mai fericiți. Mi s-a părut onorabil acest lucru, pe când dacă lucram doar cu calculatorul, orice i-ai face, la sfârșit el nu poate să îți mulțumească. De asemenea, am luat-o și ca pe o provocare. Un alt motiv a fost că la examenul de admitere la Facultatea de Informatică, trebuia să știu analiză matematică, care nu-mi plăcea. În schimb, mi-a plăcut biologia, chimia organică, eram primul din clasă la chimie organică, poate pentru că mi s-a tras și de la mama, care era profesoară de chimie. Așa că am dat la Facultatea de Medicină de la Târgu Mureș, apoi, din cauza unor probleme administrative, m-am mutat la cea din București. Deși, cel mai frumos an din facultate a fost la Târgu Mureș, că am stat la cămin, iar rigurozitatea privind studiul era mai mare la Târgu Mureș.
Rep.: De ce ați ales ca specializare pentru Rezidențiat Dermatologia?
C.B.: Dermatologia am făcut-o în anul VI, un stagiu, și era total altceva, față de o specializare pe medicină internă. Și asta pentru că la dermatologie e diferit, vorbești de pitiriazis rozat, psoriazis, de mycozis fungoides, lucruri care sună abstract. De aici este provocarea în dermatologie. Deși, aparent, toate leziunile de pe piele pot arăta la fel, toate sunt eritematoase, roșii, distribuția acestora, contextul de apariție a leziunilor asociate și cu alte caracteristici subtile, gen aspectul scuamei, care uneori sunt ușor trecute cu vederea, pot face diferența între diferite afecțiuni cutanate. Dificultatea în dermatologie este punerea unui diagnostic corect al bolii. De asemenena, denumirile afecțiuniilor cutanate sunt ciudate, de exemplu mycosis fungoides este un limfom cutanat și nu o micoză a pielii, care, de obicei, se numește tinea. Astfel, am luat-o ca pe o provocare. Rezidențiatul l-am făcut la Spitalul Colentina, timp de 5 ani, și nu am regretat nicio secundă că am făcut dermatologia. Deși sună ciudat, tehnologia „bubei” este destul de grea.
Rep.: Ați avut vreun profesor care v-a fost mai apropiat, chiar un mentor?
C.B.: Am făcut la profesorul Forsea Dan, dar cea care efectiv m-a îndrumat în dermatologie și de la care am învățat foarte multe a fost doctorița Olsavszky Rozalia. Mi-a plăcut rigurozitatea ei și perfecțiunea pe care le cerea. Datorită ei am devenit un perfecționist. În timpul Rezidențiatului, am avut un job part-time la o fundație, Romanian Angel Appeal. Eram monitor clinic pe un studiu internațional, la copii cu HIV/SIDA privind monitorizarea tratamentului retroviral. Am fost doi ani de zile acolo, perioadă în care am avut contact cu medici infecționiști din Matei Balș, Victor Babeș și din Spitalul de Infecțioase din Constanța. Am avut onoarea de a cunoaște doctori remarcabili, adevărați profesioniști, precum doctorița Mărdărescu si medicul conferențiar Dan Duiculescu, care din nefericire nu mai este printre noi. Această experință m-a schimbat. Mergând mereu prin spitale și lucrând cu copii bolnavi cu HIV/SIDA mi-a schimbat viziunea despre viață. Am început să mă gândesc că nu contează lucrurile materiale. M-a sensibilizat foarte mult experiența, am devenit mai empatic cu pacienții. Tot atunci mi-am dat seama cât de mult contează să ridici calitatea vieții pacientului, meseria de dermatolog nu înseamnă să salvez vieți în fiecare zi, ci mai mult să vindeci sau să ameliorezi afecțiuni cutanate ale pacientului ca el să își trăiască viața cât mai confortabil.
Rep.: Cum ați ajuns să profesați tocmai în Focșani, la Spitalul Județean de Urgență?
C.B.: Întotdeauna mi-am dorit să lucrez în spital, pentru că aici vin cazurile grave, provocarea e în spital. În cabinetele private vin cazuri mai ușoare. Dermatologia adevărată se face în spital. Astfel, am găsit un post la Focșani. Fiind și soția din Vrancea, pe care o cunoscusem din facultate, am decis să venim amândoi aici. Eu aș fi putut să rămân în București, la un cabinet privat, dar nu am vrut. Sunt în Focșani din 2009.
Rep.: De 1 an sunteți medic coordonator al Compartimentului de dermatologie. Ce nevoi are acest compartiment?
C.B.: A fost o provocare când am fost numit medic coordonator, de asta am și acceptat. Avem nevoie de aparatură. Cel mai important ar fi o cabină de UVA/UVB terapie, acele raze controlate care ajută la tratarea unor afecțiuni dermatologice. Am mai avea nevoie de un electrocauter performant, un laser și de altele. Cu toate astea, facem intervenții chirurgicale și ne descurcăm.
Rep.: Èšinând cont că numărul de cancere de piele a crescut galopant în ultimii ani, ce le recomandați vrâncenilor să facă, pentru a preveni această afecțiune?
C.B.: Din păcate, pacienții români nu au o cultură sanitară, adică soarele care este acum nu mai este cel care a fost acum 10-15 ani. E mai puternic și mai agresiv. Numărul de cancere de piele a crescut destul de mult, iar cel puțin cei care au alunițe multe pe corp, le e recomandat să vină la controale periodice la medic. Chiar și cei care stau în mediul rural și desfășoară munci agricole în soarele dogoritor al verii. Mulți vin când îi doare, dar dacă deja te doare, e foarte târziu. Din păcate, mulți au concepția „mă ung cu tot ce prind din farmacie, ca să nu merg la medic”. Dar am avut pacienți care s-au dat cu toate cremele timp de 2 ani de zile și a venit la noi cu un cancer de piele
Rep.: Se moare din cauza cancerului de piele?
C.B.: Se moare, depinde de tip. Dacă este epiteliom bazocelular, poate fi extirpat. Dar dacă se mărește, el nu mai poate fi excizat. Melanomul este foarte periculos, care poate degenra dintr-o aluniță. Și încă ceva. Povestea din bătrâni, care spune că nu e bine să umbli la alunițe, că se moare, e greșită. Dacă o persoană căreia i s-a scos alunița, a murit, era deja prea târziu, era cu metastaze.De preferabil este să nu se ajungă până acolo, iar asta înseamnă evaluare periodică.
Rep.: Știu că lucrați și la un cabinet medical privat. Aveți de gând ca într-o zi să vă retrageți strict în privat?
C.B.: Pacienții trebuie tratați, și cei de la stat și cei de la privat. Nu m-am gândit, dar cred că voi munci concomitent.
Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
C.B.: Soția mea este tot medic, la laboratorul TBC, și avem o fetiță de 2 ani și 10 luni.
Rep.: Ce hobby-uri aveți?
C.B.: Îmi plac călătoriile. Am fost prin Europa. Îmi place să când la acordeon. Înainte să dau la liceul de informatică, am vrut să fac Școala de Arte Populare, am făcut pregătire pentru asta. Acum am acordeon, dar nu prea mai am timp, și din respect pentru urechile vecinilor, mi-am luat o orgă și când cu căștile, când mai am timp liber. Pe mine mă ajută muzica, mă relaxează. Îmi plac și filmele și citesc foarte multe. Citesc foarte mult de specialitate.
Rep.: Planuri de viitor? Aveți de gând să plecați în afară?
C.B.: Nu, deși oferte sunt multe. Dar nu mă interesează. Poți sta și în România și să faci ceva. Este o provocare să faci bine, ceva mai bine, aici. Am fost tentat, dar nu am vrut, pentru că noi suntem amândoi medici, iar în afară găsești foarte greu posturi pentru amândoi. Familia mă ține aici. Avem copilul și e foarte greu să plecăm. Într-adevăr, lipsurile sistemului de sănătate din România sunt foarte mari, dar este mai interesant să faci medicina așa, de când atunci când dispui de toată aparatura. Provocarea e aici, să fii un medic bun în România, care are un sistem de sănătate cu multe lipsuri.
