Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Adele ocolește platforma streaming pentru lansarea noului său album


Cântăreața britanică Adele a ales să nu difuzeze pe streaming noul său album „25” care s-a lansat vineri și ar putea fi unul dintre cele mai vândute ale anului, sau chiar ale deceniului, potrivit AFP. „O adorăm pe Adele, ca toți cei 24 de milioane de fani ai săi de pe Spotify. Sperăm să ne dea șansa de a aprecia ’25’, așa cum a făcut și cu precedentele sale albume ’19’ și ’21’, cât mai curând”, a declarat compania suedeză. Alte platforme de streaming nu au reacționat, dar nimic nu arată că solista britanică și-ar putea lansa noul album pe un site rival al lui Spotify, lider de piață la acest sector în plină expansiune.
    Este cea mai marcantă decizie pentru piața de streaming, după cea a vedetei americane Taylor Swift, care și-a retras întregul catalog de pe Spotify cu prilejul lansării albumului „1989” în urmă cu un an. Noul album al lui Adele, al cărei single ‘Hello’ a obținut deja un succes fenomenal, ar putea depăși ușor vânzările înregistrate de ‘1989’ și să devină cel mai bine vândut album al deceniului. Revista industriei muzicale Billboard a informat că 3,6 milioane de exemplare ale albumului ’25’ au fost trimise la diferiți distribuitori.
    Single-ul ‘Hello’, o baladă cu acompaniament de pian, a bătut din prima săptămână recordul de piesă online cel mai bine vândută. Precedentul album al divei londoneze, ’21’, este considerat cel mai vândut album al secolului XXI în Marea Britanie. Apărut în 2011, „21” a fost de asemenea cel mai bine vândut album în SUA doi ani la rând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?