Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Cafeaua: adorată sau respinsă, indicată unora, nerecomandată altora


Considerată cauză a migrenelor, anxietății, acidității gastrice și chiar a unor avorturi sau bună împotriva diabetului, cancerului și demenței, cafeaua face obiectul mai multor studii publicate în Columbia, care arată că alimentul respectiv este indicat unora și nerecomandabil altora. Văzută de mulți ca „rea”, vinovată de multe necazuri, cafeaua are de fapt mai multe efecte pozitive decât negative, potrivit experților internaționali reuniți la un salon de specialitate care a avut loc la Bogota la sfârșitul săptămânii trecute.
Jaakko Tuomilehto, profesor de sănătate publică la Universitatea din Helsinki, a declarat pentru AFP că, „cu cât se bea mai multă cafea, cu atât riscul de diabet este mai redus”. „S-a dovedit că două-trei cești de cafea pe zi scad riscul de diabet cu 10%”, precizează profesorul finlandez, a cărui țară se numără printre cei mai mari consumatori de cafea din lume.
Cafeaua are și alte calități, prevenind boli neurologice ca Parkinson și demența, adaugă Tuomilehto, care este și membru al Societății internaționale pentru hipertensiune și al Societății europene de cardiologie.
Imaginea cafelei — Columbia, este al patrulea exportator mondial al acestui produs — se îmbunătățește și mai mult dacă se ia în considerare că, datorită ei, riscul dezvoltării unui cancer de ficat este mai mic, afirmă dr Jorge Chavarro, profesor de nutriție și epidemiologie la Universitatea americană Harvard. Chavarro, consilier al agenției americane Food and Drug Administration (FDA), amintește faptul că „multă vreme, în imaginația oamenilor, cafeaua a fost considerată intrinsec rea”. Însă, „în ceea ce privește majoritatea bolilor analizate, cafeaua nici nu crește, nici nu scade riscul de a le dezvolta. La mulți au fost observate efecte benefice”, mai spune doctorul, bazându-se pe articole apărute în diferite reviste de specialitate.
Consumul de cafea nefiltrată poate totuși mări nivelul de colesterol din sânge. „Cercetări efectuate în anii ’80 au arătat că băutorii de cafea au un colesterol mai ridicat decât cei care nu beau”, recunoaște Tuomilehto, adăugând totuși că elementele care provoacă acest efect sunt anulate în cafeaua filtrată fiindcă rămân în filtrul de hârtie.
Nu s-a dovedit că băutura neagră și aromată ar provoca avorturi sau ar ajuta la slăbire, spun cei doi cercetători. Fiindcă acest aspect nu a fost pe deplin lămurit, există femei care nu mai beau cafea în timpul sarcinii. Ea poate provoca totuși tahicardie, insomnie, anxietate, hipertensiune temporară și chiar transpirație și diaree, „efecte față de care majoritatea oamenilor dezvoltă toleranță”. Revine fiecăruia să aprecieze doza de cafea care îi convine fiindcă oamenii au „feluri diferite de a o tolera. Unii tolerează o cantitate mai mare, alții, foarte mică”, afirmă Tuomilehto, subliniind că „cea mai bună soluție este întotdeauna o cantitate moderată”.
Într-un articol apărut în 2013 în revista Science se recomandă consumul a cel mult patru cești pe zi. Conform unuia dintre autori, expertul Carl Lavie, „dezbaterea asupra efectelor cafelei nu s-a încheiat, unele studii menționând toxicitatea ei, iar altele, efectele benefice”.


ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?