Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Ministrul Justiției și procurorul general, invitaţi la inaugurarea Parchetului din Focşani


Noul sediu al Parchetului va fi inaugurat la finele săptămânii viitoare, cel mai probabil vineri. La inaugurare sunt așteptați să participe ministrul justiției, Robert Cazanciuc, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, dar și alți oficiali de la București.
    Lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar până la finele săptămânii viitoare totul va fi gata, inclusiv parcarea din fața sediului instituției. Potrivit unor surse, în toate birourile va fi mobilier nou, procurorii urmând să aibe inclusiv calculatoare noi, dar și televizoare. Pe lângă dotările prevăzute în proiect, în noul sediu vor exista și camere destinate activității avocaților, inspectorilor antifraudă și chiar și reprezentanților mass-media. De asemenea, în noul sediu există și o cameră de recunoaștere, dar și de arest.
    Lucrările la noul sediu al Parchetului au început în vara anului 2012, atunci când prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea era Ion Lefter. La momentul predării ștafetei colegului său, procurorul Florin Èšîrlea, acesta a spus că va mai rămâne în instituție până când noul sediu va fi finalizat. Termenul de finalizare era vara lui 2014, dar s-a întârziat mai bine de un an din cauza lipsei fondurilor.
    Procurorii au spus de nenumărate ori că nu se mai poate lucra în actualul sediu deoarece lipsesc lucruri elementare pentru actul de justiție. Pe lângă faptul că spațiul nu este adecvat, iar numărul procurorilor este foarte mic comparativ cu numărul dosarelor de soluționat, în actualul sediu nu există camere de arest sau de anchetă, nici arhivă, în plus mai și plouă în interior.
    În noul sediul se vor muta procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, dar și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, ale căror birouri vor fi la parterul clădirii.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?