Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Dosarul enoriașilor excomunicați a rămas în pronunțare pe excepții


Dosarul în care enoriașii de la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Focșani au cerut anularea actului administrativ prin care Permanența Consiliului Eparhial de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancea a dispus măsuri de excomunicare și caterisire, a rămas în pronunțare pe excepții. La termenul de ieri, magistrații Tribunalului Vrancea au amânat pronunțarea pentru 22 octombrie. „Amână pronunțarea la data de 22.10.2015. Pronunțată în ședința publică, astăzi 08.10.2015”, se arată în soluția instanței.
    Potrivit informațiilor primite de la Nela Panaite, excepțiile au fost invocate de reprezentantul Arhiepiscopiei. „Dosarul a rămas în pronunțare pe excepții, iar pe data de 22 octombrie vom afla dacă începe judecata pe fond. Excepții au fost invocate de reprezentantul Arhiepiscopiei, care a invocat că soluționarea nu este de competența instanței de judecată, ci de competența Tribunalului Bisericesc, unde noi am fi fost judecați, dar nu avem habar de așa ceva. În acest sens s-au cerut și dovezile prin care noi am fost judecați”, ne-a spus Nela Panaite.
    Reprezentanții Arhiepiscopiei ne-au spus că, fiind un proces pe rol, se abțin de la declarații și așteaptă pronunțarea din 22 octombrie.
    În acest dosar au calitate de reclamanți Nela Panaite, Costică Panaite, Romică Gavrilă, Toader Negoiță, Vasile Vintilă, Lucica Vintilă, Moise Bâra, Oancea Emilia și Gheorghe Vasii. Dosarele se află pe rolul Tribunalului Vrancea, la Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ Fiscal. Pârâtă în dosar este Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei – Permanența Consiliului Eparhial.
    Reamintim că în luna mai, după o perioadă îndelungată de nemulțumiri legate de „pedepsirea” preotului Giorgică Vatră și trimiterea acestuia la mănăstire pentru o perioadă de 30 de zile, reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei au luat măsuri drastice în cazul mai multor credincioși, care ar fi avut un „comportament sectar”. În cazul a trei dintre ei s-a dispus excomunicarea (excluderea) din Biserica Ortodoxă, reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei considerând că cei trei sunt „o reală amenințare pentru unitatea Bisericii”. Ulterior, o persoană dintre cele trei excomunicate a fost iertată. Măsuri nu au fost dispuse doar față de cei trei, ci și față de alte opt persoane, care au fost canonisite „pentru manifestările lor repetate de contestare a deciziilor luate de Centrul Eparhial, cu privire la Parohia «Sf. Ap. Andrei»”. Aceștia din urmă au fost opriți de la Sfânta Împărtășanie până când vor face pocăință în fața comunității.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?