Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Șoferi băuți și fără permise, găsiți în trafic de polițiști


Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele a 11 șoferi, infracțiunile fiind constatate în perioada 2-4 octombrie. Conducătorii auto sancționați au fost depistați în trafic băuți, fără permise pentru vreo categorie de vehicule ori cu permisele anulate sau la volanul unor mașini radiate din circulație. Printre  conducătorii auto cercetați penal se numără și un bărbat de 57 de ani, din Milcovul, asupra căruia există suspiciunea că a condus băut. De 13 ori a suflat în aparatul alcooltest, dar nu s-a înregistrat nimic. Asta pentru că șoferul fie nu a vrut să sufle așa cum trebuia, fie nu a știut cum să procedeze. Pentru a elimina orice suspiciune, polițiștii l-au dus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge.

    11 dosare penale au întocmit polițiștii la sfârșitul săptămânii trecute, ca urmare a neregulilor constatate în trafic. Unii dintre șoferi vor fi cercetați pentru o singură infracțiune, alții pentru două, respectiv conducere fără permis și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Printre cei cercetați pentru două infracțiuni este un bărbat de 47 de ani, din comuna Sihlea, care conducea pe drumul european o combină agricolă ce nu era înmatriculată. Bărbatul nu avea nici permis de conducere. Cu toate acestea, nu a avut nicio teamă să iasă cu mastodontul pe europeană, unde traficul rutier este foarte aglomerat. „La data de 02.10.2015, ora 17.00, pe DN 2N, în com. Dumbrăveni, polițiștii din Gugești au depistat un bărbat, în vârstă de 47 ani, din com. Sihlea, în timp ce conducea o combină agricolă, fără a fi înmatriculată și fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis polițiștii vrânceni.  
    Pentru două infracțiuni este cercetat și un brăilean, care a condus prin Odobești un tractor neînmatriculat. Mai mult, nici el nu avea permis de conducere. „La data de 02.10.2015, ora 18.15, în orașul Odobești, polițiștii din localitate au depistat un bărbat, în vârstă de 40 ani, din mun. Brăila, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au adăugat oamenii legii.
    Tot la Odobești și tot pe 2 octombrie, polițiștii din localitate au mai depistat un bărbat, de 40 ani, din Cîrligele, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat și având permisul de conducere anulat. Și pe numele său a fost întocmit dosar penal, în care este cercetat pentru două infarcțiuni.
    Pe 3 octombrie, la ora 17.23, polițiștii din Panciu au depistat un tânăr, de 29 ani, din municipiul Bacău, care conducea pe raza orașului o autoutilitară, având permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal. Și o femeie este cercetată pentru că a condus o mașină, deși nu avea voie deoarece avea permisul suspendat. Ea a fost oprită în trafic la Tănăsoaia. „La data de 03.10.2015, ora 18.00, pe DJ 241A, în com. Tănăsoaia, polițiștii din Tănăsoaia au depistat o femeie în vârstă de 35 ani, din com. Ghidigeni, care conducea un autovehicul, având permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au mai arătat polițiștii.

   A suflat de 13 ori în alcooltest

    Polițiștii au întâlnit în trafic și un șofer care fie nu a știut, fie nu a vrut să sufle așa cum trebuia în aparatul alcooltest. Bărbatul, de 57 de ani, a fost oprit în trafic la  Milcovul. Polițiștii spun că acesta mirosea a alcool, motiv pentru care au vrut să-l testeze. Nu au reușit, pentru că bărbatul nu a suflat corespunzător în aparat. De 13 ori a încercat, dar fără niciun rezultat. În tot acest timp, polițiștii i-au făcut și o demonstrație cu privire la modul în care trebuie să sufle. În cele din urmă, polițiștii l-au dus pe șofer la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge. „La data de 03.10.2015, ora 22.00, în com. Milcovul, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, în vârstă de 57 ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism. Acesta a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-a fost recoltată o monstră biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au precizat polițiștii, prin intermediul unui comunicat.
    Tot la Milcovul, oamenii legii au oprit în trafic și un tânăr de 26 de ani, din Tătăranu, care conducea un ansamblu de vehicule, mai exact un tractor cu disc. Polițiștii au stabilit, în urma verificărilor efectuate, că tânărul nu este posesor de permis de conducere, dar și că era băut, în cazul său aparatul alcooltest indicând o alcoolemie de 0,20 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 04.10.2015, ora 00.30, pe DN 23A, în afara comunei Milcovul, polițiștii rutieri au depistat un tânăr, în vârstă de 26 ani, din com. Tătăranu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (tractor cu disc), fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au adăugat oamenii legii.
    Și un bărbat din Ciorăști a ajuns în atenția polițiștilor, după ce a condus o mașină radiată. El a fost oprit în trafic duminică noapte, la ora 00.22, pe raza satului Tătăranu. În urma verificărilor s-a stabilit că mașina pe care o conducea era radiată din circulație din data de 10 septembrie.

   Conducător de moped băut și fără permis

    Polițiștii îl mai cercetează, tot pentru două infracțiuni, și pe un tânăr de 21 de ani, din comuna Dumbrăveni. El conducea un moped deși nu avea permis. Avea, în schimb, o alcoolemie de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 04.10.2015, ora 02.30, polițiștii din Dumbrăveni au depistat un tânăr în vârstă de 21 ani, din com. Dumbrăveni, care conducea pe DN2 E85 un moped, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Totodată, în urma efectuării testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, mai arată polițiștii în comunicatul de presă.
    Tot pe data de 4 octombrie, la ora 02.45, polițiștii din Vulturu au depistat pe DN 23 un bărbat de 55 ani, din Focșani, care conducea un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Militar Focșani pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, pe numele său a fost întocmit dosar penal.
    Tot la Vulturu, polițiștii au mai găsit în trafic, în toiul nopții, un șofer de 20 de ani, din localitate, care conducea o mașină fără să aibă și permis de conducere. În plus, el consumase alcool înainte de a se urca la volan. „La data de 04.10.2015, ora 02.50, polițiștii din Vulturu au depistat pe raza comunei un tânăr în vârstă de 20 ani, din com. Vulturu, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au mai arătat polițiștii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?