Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GAL-urile vrâncene au adus milioane de euro pentru fermieri şi primării


Grupul de Acțiune Locală (GAL) Vrancea Sud-Est a fost premiat de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru performanțele în accesarea fondurilor europene. GAL-ul vrâncean este pe primul loc la nivel național, cu proiecte de peste 2,84 milioane contractate. În ultimii ani, GAL-urile vrâncene înființate în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea fost pe primele locuri la nivel național în accesarea fondurilor europene repartizate prin aceste organizații. Banii obținuți de fermieri, micii patroni și autorități locale prin GAL-urile vrâncene înseamnă sute de proiecte realizate pentru dezvoltarea satelor din Vrancea, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale.

    Reprezentantul Grupului de Acțiune Locală Vrancea Sud-Est a primit diploma de excelență din partea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, pentru numărul mare de contracte încheiate și impactul accesării fondurilor europene asupra comunităților locale. Valoarea contractată a fondurilor europene prin GAL Vrancea Sud-Est se ridică la 2,84 milioane euro pentru cele 74 de proiecte, adică peste 99,9 % din sumele alocate. Până acum au fost plătite 2,7 milioane euro și au fost finalizate 69 proiecte, cu o valoare de 2,1 milioane euro. GAL-ul are parteneri din 12 comune, cu 43 mii locuitori. Locul II a fost ocupat de Asociația GAL Vedea-Găvanu Burdea, județul Olt (48.000 de locuitori), iar pe locul III s-a situat GAL Podu Înalt Vaslui, județul Vaslui (14 comune, 48.000 de locuitori).
    GAL-ul Vrancea Sud Est a avut o strategie de dezvoltare care a vizat susținerea fermierilor și a micilor afaceri din sate, prin care a alocat peste jumătate din fondurile europene către susținerea investițiilor din mediul rural. Peste un sfert din fondurile europene, adică peste șase sute mii euro, au fost repartizate pentru proiectele implementate prin măsura 312 „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi”. De asemenea, planul de finanțare al acestui GAL a prevăzut sume mai mari pentru măsurile de sprijin a tinerilor fermieri (112) și pentru modernizarea exploatațiilor agricole (121). Doar pentru aceste măsuri au fost alocați peste 900 mii euro din fondurile primite de la Uniunea Europeană. Pentru tinerii fermieri, prin măsura 112 au fost contractate 24 proiecte, cu o valoare de 596 mii euro. Prin măsura 121, modernizarea exploatațiilor agricole, au fost accesate 121 proiecte, cu o valoare de peste 371 mii euro.
    Strategiile realizate de GAL-uri relevă și moduri diferite de a vedea dezvoltarea localităților din mediul rural. În unele cazuri s-a înțeles că economia unei localități nu se poate dezvolta fără a sprijini micii oameni de afaceri, că o comună bogată are nevoie de oameni înstăriți, de firme care să asigure locuri de muncă. Iar o comună unde sunt firme care plătesc taxe și impozite va avea și bani pentru susținerea proiectelor de infrastructură. Adică bani pentru balastări, pietruiri și chiar asfaltări de drumuri comunale. 

Strategie pentru dezvoltarea agriculturii

    Performanța GAL-urilor vrâncene în accesarea fondurilor europene acordate pentru dezvoltarea satului românesc înseamnă zeci de proiecte depuse de autorități locale, fie pentru achiziționarea de utilaje necesare pentru intervenții la deszăpezire, fie pentru reabilitarea infrastructurii. În cazul agricultorilor, proiectele au fost pentru dezvoltarea fermelor agricole, instalarea tinerilor fermieri sau pentru realizarea de pensiuni și dezvoltarea turismului. GAL-urile vrâncene au implementat peste două sute de proiecte în valoare de milioane de euro, bani care sunt folosiți pentru dezvoltarea satelor vrâncene. În cazul agricultorilor, proiectele au fost pentru dezvoltarea fermelor agricole, instalarea tinerilor fermieri sau pentru realizarea de pensiuni și dezvoltarea turismului.

GAL-uri înființate în parteneriat cu administrația județeană

    Înființarea și dezvoltarea Grupurilor de Acțiune Locală la nivelul județului este o inițiativă a președintelui Consiliului Județean și al UNCJR, Marian Oprișan. Sprijinul administrației județene s-a concretizat în parteneriate cu patru GAL-uri vrâncene, respectiv „Vrancea Sud-Est”, „Valea Râmnicului”, „Pădurile Dacice” și Asociația Grup Local de Acțiune pentru Dezvoltarea Durabilă a Fondului de Pescuit din Bazinul Siretului. Acest parteneriat a permis asigurarea cofinanțării necesare derulării proiectelor inițiate de solicitanți ai localităților din teritoriu. Cele patru GAL-uri inițiate de Consiliul Județean Vrancea derulează proiecte de peste nouă milioane de euro pentru dezvoltarea satelor din județ. O treime dintre proiecte sunt derulate de autoritățile locale. Primăriile au finalizat sau au în derulare proiecte de peste două milioane euro pentru modernizarea drumurilor, achiziția de utilaje pentru deszăpezire, pentru intervenții la situații de urgență, intervenții la incendii.
    Lista comunelor partenere la GAL-ul „Vrancea Sud-Est” cuprinde localitățile Milcovul, Răstoaca, Gologanu, Sihlea, Slobozia Ciorăști, Măicănești, Ciorăștii Mari, Nănești, Gugești, Tătăranu, Bălești, dar și comuna Nămoloasa, din Galați. Pe lista partenerilor din cadrul GAL-ului se mai află 28 societăți comerciale, întreprinderi individuale, cabinete medicale individuale, cooperative agricole.
    În Grupul de Acțiune Locală „Valea Râmnicului” sunt parteneri publici și privați din localitățile Dumitrești, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca, Poiana Cristei, Gura Caliței, Mera, Reghiu, Andreiașu de Jos, Broșteni din județul Vrancea, precum și din Buda, Valea Sălciei și Bisoca, județul Buzău.     Din Grupul de Acțiune Locală „Pădurile Dacice” fac parte parteneri publici și privați din localitățile Corbița, Boghești, Homocea, Ploscuțeni, Tănăsoaia, din județul Vrancea, și Brăhășești, din județul Galați.
        Prin aceste GAL-uri pot fi accesate fondurile europene nerambursabile acordate pentru dezvoltarea mediului rural. Avantajul este oferit de simplificarea procedurilor și a duratei de evaluare, respectiv aprobarea proiectelor depuse de fermieri. De exemplu, prin aceste GAL-uri pot fi accesate sume importante de către primăriile localităților pentru investiții în dezvoltarea comunităților locale. Grupurile de Acțiune Locală sunt entități constituite din reprezentanți ai sectorului public și privat, desemnați dintr-un teritoriu rural omogen, care vor trebui să îndeplinească o serie de cerințe privind componența, teritoriul acoperit și care vor putea implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului.

   Bani pentru drumuri și utilaje

    Primarii au avut strategii diferite pentru accesarea fondurilor europene acordate prin GAL-uri. În funcție de nevoile fiecărei comunități, edilii au întocmit proiecte fie pentru achiziția de utilaje necesare în situații de urgență fie pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. La Măicănești, Nănești, Gugești, de exemplu, autoritățile locale au depus proiecte prin măsura 322 – Renovarea și dezvoltarea satelor pentru achiziția de utilaje care să fie folosite în situații de urgență. Proiectele au fost depuse la Grupul de Acțiune Locală „Vrancea Sud-Est” și, deși inițial cofinanțarea era de 30%, în urma demersurilor făcute de angajații și conducerea acestuia s-a ajuns la un grad de cofinanțare de 100%. „Putem interveni mult mai rapid, fără să mai așteptăm semnarea unui contract cu o firmă care să aducă un utilaj de la zeci de kilometri. Este un sprijin pentru care mulțumim Consiliului Județean și conducerii GAL-ului care ne-a sprijinit la implementare”, a afirmat primarul din Măicănești, Costel Necula.
    Primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru, a declarat că prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Valea Râmnicului, comunitatea pe care o conduce va avea primul drum comunal asfaltat. „Cu ajutorul Grupului de Acțiune Locală Valea Râmnicului am reușit să achiziționăm deja un buldoexcavator și o freză de zăpadă, acest proiect fiind practic închis. În prezent, avem în derulare, în faza de licitație, un proiect în valoare de 120 de mii de euro constând în asfaltarea unui kilometru de drum comunal. Această investiție este cu atât mai importantă cu cât este primul drum comunal din Vintileasca care va fi asfaltat. Am mare încredere în Grupul de Acțiune Locală Valea Râmnicului și sper ca în etapa următoare să obținem finanțare și pentru asfaltarea altor drumuri comunale”, a declarat primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru.
    Tot pe Valea Râmnicului, primăria Dumitrești a asfaltat drumul comunal DC 168 Dumitrești – Giurcari. Investiția este în valoare de 97 de mii de euro, finanțarea fiind asigurată tot prin intermediul GAL Valea Râmnicului. „Tot prin GAL am adus în comună un buldoexcavator și suntem deciși ca și în anii următori să accesăm fonduri europene pentru diversificarea gamei de utilaje de reparare a drumurilor comunale”, a spus Petrică Dogaru, primarul comunei Dumitrești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?