Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Testul Babeş-Papanicolau poate salva viața multor femei


Zeci de vrâncence sunt diagnosticate, anual, cu cancer de col uterin, iar alte câteva zeci mor din cauza acestei boli. Din păcate, orice femeie este predispusă la această boală. Cum cancerul de col uterin debutează asimptomatic, de cele mai multe ori acesta este depistat în faze avansate și când nu mai poate fi vindecat, este foarte important ca femeile să cunoască procedeele prin care boala poate fi depistată în stadii precoce și vindecabile.
O modalitate de a preveni cancerul de col uterin este efectuarea periodică a testului Babeș-Papanicolau. Un simplu test, o consultație aproape banală are darul de a face diferența între viață și moarte, pentru multe femei. În vremuri în care cancerul de col uterin ucide anual mii de românce, testul Babeș-Papanicolau devine absolut obligatoriu, chiar și în rândul tinerelor. Acest test poate pune în evidență orice fel de schimbări care apar la nivelul colului uterin, în acest fel putând fi luate măsuri pentru a preveni apariția bolii.
În afară de acest test, o altă metodă eficace de prevenire a cancerului de col uterin este vaccinarea. „Un test Papanicolau anormal arată că celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobișnuit, întrucât în mod normal celulele din cervix suferă în permanență modificări. Aproximativ 5 – 10 la sută dintre femeile care fac anual un test Babeș-Papanicolau pot avea un rezultat anormal.  Este important ca toate femeile să facă periodic testul, împreună cu examenul pelvin, acesta fiind parte integrantă din îngrijirea de rutină a sănătății lor. Testul este recomandat pentru toate femeile, începând de la vârsta de 18 ani sau pentru cele care au avut debutul activității sexuale mai devreme de această vârstă”, recomandă specialiștii Direcției de Sănătate Publică Vrancea.

   Teste gratuite Babeș Papanicolau în Vrancea
 

Testul Papanicolau poate fi realizat de către medicii ginecologi, dar și de cei de familie care sunt incluși în Programului național de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. Astfel, în cadrul acestui program, femeile beneficiază gratuit de acest test. În Vrancea, numărul medicilor de familie care pot oferi formulare speciale pacientelor, prin intermediul cărora pot beneficia de teste gratuite Babeș Papanicolau, este de 101. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Focșani recomandă și celorlalți medici de familie să se înscrie în acest program, pentru ca numărul vrâncencelor care vor avea acces la astfel de teste gratuite să crească.
Femeile se pot adresa, apoi, celor patru medici recoltori din cadrul cabinetelor de ginecologie și de planificare familială din cadrul Spitalului Județean, respectiv Maria Caștu, Nadia Maghiaru, Felicia Moise și Cătălin Groza. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le comunică pacientelor. Eligibile pentru acest program sunt femeile cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. Programul este derulat de Ministerul Sănătății, prin intermediul Spitalului Județean de Urgență Focșani. În program nu sunt incluse femeile care prezintă absența congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecțiuni benigne și femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.
În cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenția bolii. Tot aici, se va stabili și dacă aceasta se poate încadra în programul național. Potrivit procedurii, pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program și se va programa la centrul de recoltare pentru a da probele. „Testul Papanicolau este un test pentru depistarea modificărilor maligne și premaligne ale colului uterin și constă în: recoltarea celulelor (prin răzuirea ușoară a celulelor din colul uterin), întinderea și fixarea lor pe o lamă de microscop (frotiu cervo-vaginal), citirea și diagnosticarea la un laborator de anatomopatologie. Testul Babeș-Papanicolau îți poate salva viața! Mergi la medicul de familie sau la medicul ginecolog. Ministerul Sănătății derulează un program național de screening gratuit. Întreabă-ți medicul de familie!”, mai spun medicii de la DSP.
Screeningul prin testul Babeș-Papanicolau făcut o dată pe an poate detecta din timp aceste modificări celulare. Detectarea precoce a modificărilor celulare precanceroase sau a cancerului de col uterin duce, în general, la vindecarea completă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?