Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Focşăneanul Darius Băncilă, campion cu Academia Hagi la Cupa E.On


În urmă cu un an, grupa de fotbal 2007 de la clubul Prosport Focșani câștiga prestigiosul turneu E.On de la Târgu Mureș. Ieri, în finala grupei 2007, tânărul fotbalist focșănean Darius Băncilă a îmbrăcat tricoul Academiei Hagi și a pus umărul la câștigarea turneului. La scorul de 3-1 pentru AGH, împotriva echipei Luceafărul Cluj, Darius Băncilă a contribuit cu un gol și o pasă de gol.
„Încă odată colaborarea dintre Prosport Focșani și Academia Hagi s-a dovedit a fi una benefică. Nu putem să trecem cu vederea faptul că, în urma cu doar câteva săptămâni, alături de copiii Academiei Hagi, la turneul de la Zalău, împreună cu Darius Băncilă a jucat și căpitanul grupei 2007 de la Prosport Focșani, Mihai Iliescu. Din nefericire, chiar în prima partidă a turneului, acesta a suferit o dublă fractură la mâna stângă. Suntem alături de Mihai și îi dorim însănătoșire grabnică”, au transmis reprezentanții clubului Prosport Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?