Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Tânăr cu un CUȚIT în buzunar, la o adunare publică


Un tânăr de 20 de ani, din comuna Movilița, este cercetat de polițiști pentru  port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Asta după ce asupra lui s-a găsit un cuțit. Bărbatul nu era singur, ci avea în jurul lui peste 300 de persoane, care se aflau la o adunare publică.
    Urmează ca polițiștii să discute cu el și să afle de ce și-a luat cu el, în momentul în care a plecat de acasă, un cuțit. „La data de 8 septembrie a.c., ora  20.30, cu ocazia activităților specifice desfășurate de polițiștii din Movilița la o adunare publică, la care au participat aproximativ 300 persoane în piața din centrul comunei, a fost depistat un tânăr, de 20 ani, din localitate, care avea asupra sa un cuțit. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiune de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, se arată într-o informare a poliției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?