Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Locuințe branșate ilegal la rețeaua electrică


Cinci locuințe branșate ilegal la rețeaua electrică au fost descoperite de jandarmi în timpul unor acțiuni desfășurate în localitatea Tâmboiești. În perioada 2 – 8 septembrie, jandarmi din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Focșani au executat acțiuni de prevenire și combatere a furtului de energie electrică în localitatea Tâmboiești.   
În urma controalelor, efectuate împreună cu lucrători ai S.C. Electrica S.A. Focșani, au fost depistate mai multe persoane care „se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de «furt», faptă prevăzută și sancționată de art. 228, C.P. și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prevăzută și sancționată de art. 92, al.2 din legea 123/2012. În total, 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 ani și 47 ani, au fost depistate în timp ce sustrăgeau energie electrică de la stâlpul din fața casei prin folosirea unor instalații clandestine ce ocoleau aparatele de măsură. Celor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și «executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare», documentele au fost predate la Secția 2 de Poliție Gugești în vederea continuării cercetărilor”, transmit jandarmii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?