Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți



    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea organizează, în data de 25 septembrie a.c., Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc începând cu ora 9.00, în următoarele locații: Focșani, Sala Balada a Ansamblului Folcloric „Èšara Vrancei” din Bulevardul Unirii, nr. 36; Adjud, Casa de Cultură a municipiului din strada Libertății, nr. 7. „Acțiunea își propune întâlnirea, pe teren neutru, între solicitanții de locuri de muncă și reprezentanții angajatorilor, pentru selecții, în vederea ocupării locurilor de muncă vacante”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    În momentul de față, în baza de date a AJOFM Vrancea sunt înregistrați 1442 de absolvenți care pot încerca să-și găsească un serviciu participând la Bursa ce va fi organizată în special pentru ei. Ei se pot întâlni direct cu potențialii angajatori sau cu reprezentanții acestora, pot discuta direct cu aceștia și pot, de asemenea, să se înscrie la eventuale cursuri de calificare sau recalificare sau să-și găsească un loc de muncă prin intermediul rețelei EURES.
    Legislația în vigoare prevede subvenții și facilități atât pentru angajatorii absolvenților cât și pentru absolvenții care se încadrează în timp ce sunt și beneficiari de indemnizație de șomaj. Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat: o sumă egală cu valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR=500 lei), pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii; o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea ISR, pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal; o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea ISR, pentru absolvenții de învățământ superior. Angajatorii care încadrează absolvenți sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale acestora cel puțin 18 luni de la data încheierii. În perioada celor 18 luni, absolvenții pot urma o formă de pregătire profesională organizată de către angajator.
     Angajatorii care mențin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenți încadrați peste termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus pe o perioadă de 18 luni. Nu beneficiază de prezentele prevederi angajatorii care au obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenți ai instituțiilor de învățământ, pentru absolvenții din această categorie.

  Completarea veniturilor salariale ale absolvenților angajați

    Potrivit actelor normative în vigoare, absolvenții înregistrați la AJOFM Vrancea care se angajează cu normă întreagă  pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 de lei. Acest drept trebuie solicitat în termen de maxim 60 de zile de la data angajării. Totodată, absolvenții care primesc indemnizație de șomaj și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizației, beneficiază de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Suma respectivă se solicită în termen de 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.
    Nu beneficiază de drepturile prevăzute anterior: absolvenții care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu; absolvenții care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani; absolvenții care la data solicitării dreptului urmează o formă de învățământ; absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a-i încadra în muncă; absolvenții pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioadă de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează.

Condițiile în care șomerii absolvenți pot primi prime de mobilitate

    Tinerii absolvenți care se angajează în perioada cât beneficiază de indemnizație de șomaj primesc și alte subvenții. Astfel, absolvenții care, în perioada în care li se acordă indemnizație de șomaj, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea ISR, adică 1.000 de lei. De asemenea, absolvenții care, în perioada în care li se acordă indemnizația se angajează într-o altă localitate și ca urmare își schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de șapte ori valoarea ISR în vigoare la data instalării, adică 3.500 lei anul acesta.
    Atât prima de încadrare, cât și prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?