Undeva, la marginea Adjudului, trăiesc împreună cu numeroasa lor familie, trei frați care nu au identitate. Gheorghe, Costel și Mădălin, în vârstă de 20, 18 și 12 ani, nu au nici certificate de naștere, nici buletine. Drept urmare, niciunul dintre ei nu a putut beneficia de toate drepturile acordate de Statul Român cetățenilor săi: nu au primit alocații, nu au fost la grădiniță, nu au făcut școală și nici nu sunt pe listele vreunui medic care să îi caute de sănătate, chiar dacă din omenie, medicul de familie al celorlalți îi primește și pe ei. Cei trei frați nu vor putea niciodată să se califice sau să se angajeze cu contracte legale de muncă, nu pot lua nici ajutor social, iar dacă Doamne ferește vor muri, nu vor putea fi măcar îngropați creștinește pentru că nu le va elibera nimeni un certificat de deces. Păi nu? Cum ar putea să fie înregistrat decesul unui om care nu figurează, scriptic, că s-a născut și că a trăit pe acest pământ?! O situație absurdă, pe care cei doi părinți au tot tergiversat să o rezolve.
„Când ne-am luat, mama ei nu a fost de acord, că ea e țigancă ursăreasă, iar eu laiaș. Așa că nu a vrut să-i dea buletinul și când s-a născut primul copil, cel de 22 de ani și apoi al doilea, Costel, care are acum 18 ani, nu am putut să le facem acte că nu avea nici mama lor buletin. Cu ăsta mai mic, Mădălin, care are 12 ani am neglijat noi și a rămas fără certificat de naștere. Acum am vrea să le facem acte, de exemplu pe ăștia mari i-aș putea lua cu mine să muncim în străinătate, dar dacă nu au acte nu pot pleca”, a explicat Ionel Borcoi, spunând că nici nu se pricep unde trebuie să se ducă și cui ar trebui să se adreseze ca să rezolve această situație.
Nici el și nici Valentina nu sunt originari din Vrancea, însă spun că s-au mutat aici cu mulți ani în urmă, când și-au stabilit domiciliul la Adjud „lucru pe care putem să-l dovedim cu buletinul. Noi avem domiciliul pe buletine aici, de ani de zile. Am stat mai întâi într-un bloc, dar ne-au dat afară de acolo și ne-au trimis să stăm aici, în containere până primim de la primărie altă locuință. Dar au trecut anii și aici am rămas. De vreo trei ani am făcut o cerere la primărie pentru un teren de casă. Am fi construit-o noi cum am fi putut, dar nu ni s-a dat. Așa că până la urmă a trebuit să rămânem aici, că nu avem unde să ne ducem în altă parte”, a mai spus Ionel.
„Nu primim ajutor social, că nu merg copiii la școală”
Valentina și Ionel recunosc sincer că singurul lor venit sigur este alocația copiilor. „Ajutor social și alocație suplimentară nu primim, că nu se duc copiii la școală. Mai ne ducem cu ziua, mai plec eu în străinătate, am fost prin Suedia, prin Olanda, prin Anglia… Mă duc o perioadă, vin acasă… și tot așa. I-aș lua și pe cei mari cu mine, dar dacă nu au acte, n-au cum să meargă”, a spus Ionel.
Cum tot nu au vreo ocupație firească pentru vârsta lor, cei mai mici dintre copiii familiei zburătăcesc care-ncotro, cât e ziua de lungă, împreună cu ceilalți copii ai celorlalte familii cazate în containerele de la marginea Adjudului. Mama lor, Valentina, n-a putut să-i adune pe toți, în schimb i-a enumerat într-o ordine aleatorie: Iasmina de 8 ani, Sebastian de doar o lună, Valentin de 10 ani, Abel în vârstă tot de 10 ani (?), Dalila de 4 ani, Estera tot de 4 ani (?), Mădălin de 12 ani, Costel de 18 ani și Gheorghe de 20 de ani. Ultimii trei, fără certificate de naștere și fără buletine. Și nici măcar unul din toți școlarizat! „N-am avut cum să-i dăm la școală că la școală trebuie multe. Și haine, și rechizite, și pachet. Și școala este departe de aici, vă dați seama ce greu este când plouă, când este zăpadă mare, viscol… „, a fost justificarea mamei celor 9 copii, Valentina.
SPLAS Adjud ar fi trebuit să anunțe DGASPC
Contactați de reporterii Monitorul de Vrancea, specialiștii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au luat în atenție cazul acestei familii. Potrivit celor declarate de Daniela Nicolaș, directorul instituției, ieri, echipa mobilă din cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență (SIRU) s-au deplasat la respectiva familie. „Echipa mobilă a fost la familia respectivă. Din câte am înțeles au opt copii, nu nouă. La sesizarea noastră, Serviciul Public Local de Asistență Socială (SPLAS) din cadrul Primăriei Adjud a demarat și procedura de întocmire a actelor de stare civilă. Le-au spus ce documente trebuie să aducă, i-au spus mamei că trebuie să meargă să le scoată de la Constanța, dar puteau cere ei asta, printr-o adresă, ținând cont de situația familiei… Subliniez că SPLAS-urile sunt direct răspunzătoare de rezolvarea situațiilor sociale de pe raza lor administrativ teritorială, iar în cazul în care consideră că nu pot rezolva situațiile, au obligația să ne înștiințeze. Noi nu avem cum să aflăm ce se întâmplă la nivelul fiecărei localități dacă nu suntem sesizați de cineva, iar cei din cadrul SPLAS-urilor au această obligație, lucru pe care l-am adus la cunoștința lor prin multiple informări și campanii. În cazul copiilor acestei familii, care sunt neșcolarizați, vom referi cazul Inspectoratului Școlar Județean și Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, pentru că au proiecte pentru prevenirea abandonului”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea.
Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale
Potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, orice copil are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale. „Copilul este înregistrat imediat după naștere și are, de la această dată, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie, de a-și cunoaste părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia. Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identității sale sau de unele dintre acestea, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să ia de urgență toate măsurile necesare în vederea restabilirii identității copilului”, prevede respectivul act normativ. În situația celor trei copii ai Valentinei și ai lui Ionel, au trecut însă, iată, 20 de ani fără să se sesizeze vreo autoritate, iar dacă reporterii noștri nu ajungeau la fața locului, probabil că ar mai fi putut trece încă câteva zeci…
Acum, când de la data nașterii celor trei frați au trecut 20, 18 și respectiv 12 ani, procedura obținerii actelor de identitate este foarte greoaie. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că declararea nașterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu, iar termenul curge de la data nașterii. Această obligație revine părinților, iar Valentina și Ionel nu s-au achitat de această obligație, drept urmare acum trebuie să se adreseze instanței de judecată. „Când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere. Acțiunea se introduce la judecătoria în a carei rază teritorială are domiciliul persoana interesată. Cererea se soluționează potrivit dispozițiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedura civilă. În vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată, verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al carei act de naștere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului”, reglementează Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
Dreptul copiilor la educație? Și ce dacă!
Și dreptul copiilor acestei familii la educație a fost trecut cu vederea ani de zile, astfel încât au rămas neșcolarizați. Dar cine știe, poate că măcar acum, când situația lor a devenit publică, se vor găsi oameni dintre cei plătiți să vegheze la dreptul copiilor la educație, ca și cei ai familiei din Adjud să meargă la școală. Cu atât mai mult cu cât Legea 272/2004 prevede clar nu doar obligația părinților de a înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor, ci și obligația ISJ și a unităților de învățământ să intreprindă măsuri necesare pentru, printre altele, „facilitarea accesului la educația preșcolară și asigurarea învățământului general obligatoriu și gratuit pentru toți copiii; organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat școala, în vederea reintegrării lor în sistemul național de învățământ; prevenirea abandonului școlar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul școlar, cum sunt hrana, rechizite, transport și altele asemenea”, se precizează în lege.
Așadar, dacă cei de la ISJ Vrancea vor să respecte prevederile amintite și să salveze niște copii din întunericul ignoranței, nu trebuie decât să facă o vizită la familiile din containerele din Adjud. Nu toți, dar foarte mulți copii de acolo cresc fără să aibă habar cum ar fi să meargă la școală!
