Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Asistenţii medicali vor susţine examenul de grad în octombrie


Asistenții medicali și cei de farmacie, care au minim cinci ani vechime în muncă, vor susține examenul pentru obținerea gradului principal în luna octombrie. Dacă anul trecut acest examen nu s-a susținut, pentru 2015 a fost publicat deja calendarul examenului. Astfel, înscrierile vor avea loc în perioada 5-22 octombrie la sediul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) Filiala Vrancea, situat în incinta Direcției de Sănătate Publică, iar pe 29 și 30 octombrie vor avea loc examenele. Mai exact, pe 29 octombrie va avea loc examenul pentru asistenții medicali generaliști, iar pe 30 pentru asistenții de farmacii, asistenții medicali de laborator, balneofiziokinetoterapie, radiologie, etc. Cei nemulțumiți vor putea depune contestații în perioada 30-31 octombrie, iar afișarea rezultatelor finale va fi făcută pe 2 noiembrie.
Potrivit legislației în vigoare, la examenul de grad principal se pot înscrie candidații care îndeplinesc, până la data înscrierii la examen, cel puțin 5 ani vechime în specialitatea înscrisă pe diplomă. La calculul vechimii nu se ia în considerare perioada de concediu pentru îngrijirea copilului. Prin obținerea acestui grad, asistenții primesc o creștere salarială. În 2013, la acest examen au participat 180 de asistenți medicali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?