Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Bac-ul continuă cu verificarea competențelor lingvistice


După cei ieri au susținut proba orală la limba română, astăzi peste 800 de absolvenți de liceu vrânceni vor fi prezenți în sălile de examinare pentru cea de-a două probă, de verificare a competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională. „Probele orale de astăzi (ieri-n.r.) au decurs fără incidente. Au fost și câțiva absenți, care probabil vor susține mâine (astăzi-n.r.) examenul oral la limba română”, a declarat inspectorul școlar Ion Ionașcu.
Calificativele obținute la aceste probe orale nu se vor lua în calcul la media finală a examenului de Bacalaureat.
    Pe 20 august se vor desfășura ultimele competențe, cele digitale, urmând ca de săptămâna viitoare, începând cu 24 august, elevii care s-au prezentat și au promovat probele orale să susțină probele scrise. Pe 31 august se vor afișa primele rezultate, iar după contestații, pe 3 septembrie, se vor afla notele finale. Reamintim că, în sesiunea iulie a Bacalaureatului, la nivelul județului Vrancea a existat o promovare de 71,32%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?