Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

GALERIE FOTO:Elevii care au făcut meditații în Biserica Garnizoanei Focșani, studenți la facultăți de prestigiu


Elevii care s-au pregătit pentru examenul de Bacalaureat printre sfinți, în Biserica Garnizoanei Focșani și au obținut rezultate deosebite, fiind acum studenți la facultăți de prestigiu din țară, au fost premiați sâmbătă, în cadrul unei ceremonii festive organizate în biserică. La eveniment au luat parte, pe lângă elevii care au susținut Bacalaureatul anul acesta și profesorii care i-au pregătit benevol, și o elevă care a luat parte la meditații în anii anteriori, iar acum este studentă la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. De asemenea, a fost prezent și preotul militar Ionel Vrînceanu, inițiatorul acestui proiect de succes, Mihaela Tătaru, coordonatoarea proiectului, și locotenent colonel Vasile Roman, președintele Fundației „Capela Militară Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
    Aceștia au înmânat profesorilor implicați diplome pentru activitatea de voluntariat, dar și mici atenții. Cei mai buni dintre elevii pregătiți la biserică au primit diplome de merit. „Iată-ne ajunși la cea de-a treia întâlnire și sunt la fel de emoționată ca la prima, pentru că fiecare generație a fost cu particularitățile ei. Mulțumesc pentru apreciere, asta pentru că de atâția ani cadrele didactice sunt alături de mine și fac muncă voluntară, obținând rezultate foarte bune. La rându-mi, îmi exprim recunoștiința față de cei care au dat viață unor gânduri creștinești și au contribuit la derularea acestui proiect «O șansă pentru fiecare», inițiat de părintele Ionel Vrînceanu. Proiectul s-a născut din constatarea tristă că generația actuală este deseori confuză din punct de vedere moral și nepregătită pentru viață. De aceea, cu sprijinul celor implicați în proiect, ne-am străduit nu numai să-i pregătim pentru examenul de maturitate pe elevii din varii școli focșănene și prin diverse activități organizate, excursii, pelerinaje, programe recreative să le dezvoltăm personalitatea, omenia, iubirea de Dumnezeu și de semeni. Tinerele vlăstare au căpătat astfel o mică zestre spirituală, iar noi, cei care le-am format-o,  ne-am împlinit o nevoie sufletească, aceea de a ne ajuta semenul să găsească în viață un drum drept și luminos. Dumnezeu să ne ajute să-i sprijinim în continuare pe tinerii aflați sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe să se îndrepte către o viață frumoasă”, a spus Mihaela Tătaru, care mai apoi a prezentat un clasament al celor mai buni elevi.

   Studenți în toate centrele universitare ale țării

    Cea mai mare medie la Bacalaureat obținută de unul dintre elevii care s-au pregătit în biserică a fost 9,92, fiind obținută de Robert Voicu, care a învățat la Liceul Pedagogic, iar acum este student la Universitatea București, rusă-germană.
    Pe locul doi s-a clasat Alexandra Bezea Tudor, cu media 9,85, fostă elevă a Colegiului Național Unirea, actualmente studentă la Cluj, la engleză-chineză. Cea de-a treia medie a fost obținută de Luana Galoiu, 9,76, fostă elevă a Liceului Pedagogic, actualmente studentă la Drept în Iași.
    Diplome au primit și elevii care au obținut nota maximă la anumite materii. Este vorba despre Alexandru Tănasă, fost elev al Colegiului „AL. I. Cuza”, care a obținut nota 10 la matematică și a fost al patrulea pe listă la admiterea la Matematică în Iași. La Română, nota 10 a fost obținută de Valentina Daniela Riciu, fostă elevă a Liceului Pedagogic, actualmente studentă la Facultatea de Litere a Universității București. La aceeași materie a mai obținut nota 10 și Andreea Elena Dogaru, fostă elevă a Liceului Pedagogic, acum studentă la Psihologie în Iași. La istorie, nota 10 a fost obținută de Robert Voicu, Alexandra Tudor Bezea și Luana Galoiu. Robert Voicu a reușit să obțină nota maximă și la geografie, la fel ca și Alexandra Tudor Bezea.
    Diplome au primit și alții studenți, care au făcut meditații în biserică. Printre aceștia, Andreea Ghimpu, fostă elevă a Colegiului „Valeriu D. Cotea”, care a fost administratorul grupului „pregătire biserică” pe Facebook. Tânăra este acum studentă la Timișoara, la medicină veterinară. Radu Gabriel Ciocan, fost elev al Colegiului Economic, a fost premiat pentru că este cel mai bun informatician, el implicându-se în crearea site-ului proiectului „O șansă pentru fiecare”. 
Printre cei care au învățat carte în biserică s-a numărat și un militar, Iulian Dima, care din primul an al proiectului a încercat să ia notă de trecere la Bacalaureat. A reușit anul acesta, luând nota 8.70 la matematică, materie care i-a dat de furcă de mai multe ori, el fiind răsplătit pentru tenacitate și perseverență. A mai fost premiat și un elev de la liceul din Odobești, Andrei Glăvan, care a primit diplomă pentru „cel mai norocos elev”. Alte două diplome au fost înmânate unei tinere, care acum este studentă la medicină, și unui tânăr.
    „Anul acesta au fost foarte mulți elevi. I-am lăsat o vreme să se obișnuiască, să vadă dacă locul lor este aici sau nu. S-au triat între timp, iar cei mai mulți dintre cei rămași au fost de la Liceul Pedagogic. Practic, s-au adus unii de alții. Suntem mulțumiți că au venit din majoritatea liceelor, am putut să-i ajutăm, iar acum sunt studenți în toate orașele țării, la medicină, farmacie, limbi străine, politehnică, matematică, psihologie, drept. Eu sunt mulțumită și mă pot declara un om mulțumit pentru rezultatele voastre. Dacă nu ar fi fost cadrele didactice care să vă sprijine în acest demers, părintele care să vă pună la dispoziție acest cadru mirific, poate voi, astăzi, nu ați fi ajuns aici. Sunt cadre didactice care nu au înțeles care este scopul acestui proiect. Aici este un triunghi și trebuie să fie echilateral, adică studiul individual, pregătire la clasă și pregătire la biserică. Dacă toate astea trei funcționează, rezultatele voastre sunt foarte bune”, a adăugat Mihaela Tătaru.
    Profesorii voluntari, care au pregătit un număr mare de elevi, au fost Gherghina Felea – matematică, Aneta Popa – geografie, Constanța Giurcan – istorie, Elena Mateiu – limba română, Virgil Lovin – biologie. Profesoarele de matematică și istorie sunt implicate în proiect de la începutul acestuia, adică de trei ani, cea de geografie de doi ani, iar profesoara de română și profesorul de biologie s-au alăturat anul acesta.

   Între profesori și elevi s-a creat o legătură specială

    Festivitatea de premiere a celor mai buni elevi, dar și a profesorilor care au răspuns afirmativ propunerii, fără să aștepte nimic în schimb, a fost una extrem de emoționantă, lăsându-se cu lacrimi. Foștii liceeni, care au luat sâmbătă parte la activitate, au fost extrem de emoționați și au ținut să le mulțumească părintelui Vrînceanu, Mihaelei Tătaru și cadrelor didactice pentru tot ceea ce au făcut pentru ei. „Un vis începe cu un profesor care crede în tine. Asta am simțit eu când am venit aici. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat”, a spus tânărul care a obținut cea mai mare medie la bacalaureat din rândul celor care s-au pregătit în biserică.
    O altă tânără a spus, printre lacrimi, că „grăunții sădiți în minte și în sufletul nostru vor putea aduce laudă iscusinței maeștrilor noștri, devenind miresme plăcute ale muncii lor. De ce să mulțumești? Pentru că uneori simți pur și simplu nevoia să mulțumești cuiva pentru ce ai ajuns, pentru că nimeni nu ajunge undeva doar prin forță proprie și genialitate, ci trebuie să fie și ajutat, inspirat, împins de la spate măcar o dată în viață. Întâlnești în viață oameni de care te legi dincolo de cuvinte, oameni care cred în tine și te ajută să descoperi acea parte din tine de care tu încă nu ești conștient”.
    O alta a spus că își dorește ca și alți copii să facă ceea ce a făcut ea, întrucât la orele de pregătire din biserică tensiunea dintre profesor și elev dispare, iar legătura care se creează este din ce în ce mai apropiată.

   Alți liceeni vor fi pregătiți anul viitor

    Proiectul va continua. Cel puțin asta este dorința preotului militar, a coordonatorului, dar și a cadrelor didactice, care și-au arătat disponibilitatea și pentru anul ce vine. „Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, că veți primi energie și ne veți ajuta în continuare. Vă mulțumesc din suflet și vreau să vă spun că m-a impresionat foarte mult devotamentul dumneavoastră, dragostea cu care i-ați primit pe elevi la fiecare oră. A contat foarte mult și pentru ei și pentru noi, dovadă că i-am văzut mult mai încrezători, mult mai plini de energie și de încredere că vor reuși să realizeze tot ceea ce-și propun. Nu a fost ușor. Îi vedem acum, vin la orele 14.00-14.30, uneori veneau direct de la școală, poate nemâncați și mai zăboveau la biserică două, poate chiar trei ore. A fost un sacrificiu, dar nimic în lumea asta nu se realizează fără sacrificiu și osteneală. Vă felicit pentru că ați avut deschidere, dragoste, disponibilitate, ca să veniți și să faceți pregătire la biserică, mai ales fiind într-un loc curat și sfânt”, a spus părintele Vrînceanu.
    La rândul său, locotenent colonel Vasile Roman, președintele Fundației „Capela Militară Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” le-a mulțumit cadrelor didactice și le-a înmânat câte o mică atenție pentru efortul pe care l-au depus. „Mulțumim tuturor acestor minunați profesori, care din timpul lor drămuit au acceptat să vină să vă ajute, să ne ajute și pe noi, să participe la acest proiect. Vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că aveți toată considerația și respectul nostru”, a precizat locotenent colonel Vasile Roman.
    Proiectul, inițiat în urmă cu trei ani de preotul militar Vrînceanu, încearcă să  ajute în primul rând copiii cu posibilități materiale reduse, dar și copiii care vor să învețe. Acțiunile din cadrul acestui proiect vor continua și în anul următor, iar părintele Ionel Vrînceanu apelează la cei care cunosc copii în situații deosebite, dar care vor să învețe și nu au posibilități, să ceară ajutorul bisericii, deoarece pe lângă orele de meditații, Biserica Garnizoanei Focșani, cu ajutorul Fundației „Capela Militară Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, poate acorda sprijin în acest sens.

   Masă gratuită la Casa Rustică

    Întâlnirea nu s-a încheiat la biserică, ci la localul Casa Rustică, de pe strada Mărășești, locație administrată de omul de afaceri Constantin Nistoroiu, care de fiecare dată a răspuns afirmativ la toate solicitările preotului militar.
    Astfel, omul de afaceri a pregătit mâncare pentru toți cei prezenți, totul fiind gratuit. Nu este prima dată când Constantin Nistoriu face astfel de gesturi, părintele Vrânceanu precizându-ne că afaceristul a ajutat de fiecare dată când a fost nevoie, cu pachete cu produse pentru cei nevoiași.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?