Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Activitatea asistenților personali din Focșani, verificată de inspectorii SPLAS


Inspectorii din cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială Focșani au verificat, la domiciliul persoanelor cu handicap grav, activitatea asistenților personali care se ocupă de îngrijirea bolnavilor. S-a constatat că bolnavii asistați verificați sunt bine îngrijiți, marea majoritate a asistenților personali fiind membri ai familiei extinse a asistatului. În Focșani sunt angajați cu contracte de muncă la primărie 354 de asistenți personali, care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu handicapuri grave. Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite de o persoană care dorește să devină asistent personal, ce drepturi și obligații are aceasta, citiți în articolul ce urmează.   

    Activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap din municipiul nostru a fost verificată de inspectorii Serviciului Public Local de Asistență Socială din cadrul Primăriei Focșani și, potrivit celor spuse de directorul instituției, Mihai Ciobotaru, au fost puține situațiile în care aceștia nu au fost găsiți la domiciliul bolnavilor pe care îi aveau în îngrijire. În raportul întocmit la nivelul instituției, ca urmare a monitorizării activității asistenților personali în primul semestru al acestui an, se precizează că cei care n-au fost găsiți lângă persoanele cu dizabilități erau plecați să rezolve o serie de probleme ale acestora. Astfel, s-a constatat că fie erau plecați să facă cumpărături pentru bolnav, fie la medicul de familie și la farmacie, sau  se aflau în spital cu persoana îngrijită, pentru consult medical de specialitate. 
De asemenea, în momentul vizitei inspectorilor SPLAS, alți asistenți personali erau plecați în alte localități, împreună cu bolnavul, la tratamentul necesar acestuia, cum ar fi chimioterapie, radioterapie sau recuperare balneo-fizioterapeutică. „În cazul în care asistentul personal nu a fost găsit la domiciliul bolnavului, ne-a contactat asistentul personal, după care ne-am deplasat din nou la domiciliul asistatului și am constatat că asistentul personal se achită corespunzător de sarcinile ce îi revin. Asistenții personali se ocupă cu responsabilitate de îngrijirea, supravegherea și respectarea drepturilor bolnavilor în cauză, tratează cu respect, bună-credință și înțelegere persoana cu handicap grav și nu au abuzat fizic, psihic sau moral de starea acestora”, a declarat Mihai Ciobotaru, directorul SPLAS Focșani, precizând că pentru perioada concediului de odihnă a asistentului personal, s-a asigurat plata indemnizației de însoțitor bolnavului, pentru ca acesta sau familia acestuia să poată plăti o altă persoană pentru a fi îngrijit.
    Tot în primul semestru al anului în curs, și anume în perioada 12-15 mai, s-a derulat cel de al zecelea curs de instruire /reinstruire a 140 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din Focșani. Dintre aceștia, 70 au fost instruiți fiind nou angajați, iar alți 70 au fost reinstruiți. „La instruire au participat din partea Primăriei municipiului Focșani viceprimarul Marius Eusebiu Iorga și din partea DGASPC Vrancea, directorul general adjunct coordonator al DPPAHAN Vrancea, domnul Iulian Bulat, care a răspuns participanților la unele probleme care au fost ridicate de aceștia”, a precizat Mihai Ciobotaru.

   La 42 asistenți personali le-a încetat contractul de muncă

    Potrivit raportului întocmit la nivelul SPLAS Focșani, în primul semestru al acestui an au fost angajați 47 asistenți personali și s-a încetat contractul de muncă unui număr de 42 de asistenți personali. Motivele încetării contractelor au fost: decesul persoanelor cu handicap (17 cazuri); decesul asistentului personal (un caz); a expirat certificatul de handicap (6 cazuri); la cererea asistentului personal (10 cazuri) și alte situații (8 cazuri). „La începutul semestrului I al anului 2015 erau în plată un număr de 349 asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, iar la sfârșitul semestrului, s-a ajuns la un număr de 354 asistenți personali, față de 370, aprobat prin HCL nr. 208/2014”, a detaliat directorul Mihai Ciobotaru.

    Condiții de încadrare a asistentului personal

    Persoana cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, conform Legii nr. 448/2006. Potrivit HG nr. 268/2007, în cazul în care într-o familie există două sau mai multe persoane cu handicap grav cu drept la asistent personal, fiecare dintre acestea beneficiază de asistent personal.
    Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcția de asistent personal persoana care îndeplinește următoarele condiții: are vârsta de minim 18 ani împliniți; nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate; a absolvit cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și a finilor până la gradul IV inclusiv, ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz. În situații excepționale, la propunerea asistentului social al SPLS-ului de la domiciliul persoanei care urmează să îndeplinească funcția de asistent personal, Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane.
    Nu pot fi asistenți personali persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani. Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localității de domiciliu a persoanei cu handicap grav, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii. Contractul încetează de drept în situația în care persoana cu handicap grav moare.

   Angajarea asistentului personal, doar cu acordul scris al persoanei cu handicap

    Printre documentele ce trebuie depuse la SPLS de persoana care dorește să fie încadrată ca asistent personal trebuie să existe, obligatoriu, acordul scris al persoanei cu handicap ce urmează să fie îngrijită sau, după caz, al familiei acesteia. În afară de acesta, dosarul mai trebuie să cuprindă, pe lângă cerere, și: copie de pe actele de identitate și de stare civilă; copie de pe actele de studii; cazier judiciar; adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de altă unitate medicală autorizată, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; declarație pe propria răspundere a solicitantului, că-și va respecta obligațiile prevăzute de lege; acordul scris al DGASPC referitor la opțiunea părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulților cu handicap grav ori reprezentanților legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual.
    Angajarea asistentului personal se face în maxim 30 de zile de la depunerea dosarului cu documentele prevăzute. În această perioadă, primăria localității de domiciliu a persoanei cu handicap grav efectuează ancheta socială la domiciliul persoanei care dorește să se angajeze ca asistent personal.

   Drepturile și obligațiile asistentului personal

    Pe perioada îngrijirii persoanei cu handicap grav, pe baza contractului de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: salariu de bază corespunzător asistentului social cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum și spor de vechime și alte sporuri aferente; program de lucru care să nu depășească, în medie, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână; concediu anual de odihnă; transport urban gratuit; transport interurban, în condițiile Legii nr. 448/2006.
    În ceea ce privește obligațiile, asistentul personal trebuie: să participe, o dată la doi ani, la instruirea organizată de angajator; să semneze un angajament, ca act adițional la contractul individual de muncă, prin care își asumă răspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav; să trateze cu respect, bună-credință și înțelegere persoana cu handicap grav și să nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia; să comunice DGASPC, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoștință, orice modificare survenită în starea persoanei îngrijite, precum și alte situații de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?