Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Nemulţumirile pensionarilor: biletele de tratament balnear „se fură cu calculatorul“


Sistemul informatic de repartizare a biletelor de tratament nu îi mulțumește pe toți pensionarii vrânceni. Modul în care sunt repartizate anual acesta biletele a fost discutat, ieri, la ședința Comitetului pentru persoane vârstnice organizată la Prefectură. Cel puțin în perioada estivală, aceste bilete devin insuficiente pentru numărul mare de cereri depuse iar modul în care sunt repartizate îi nemulțumește pe cei care nu pot să beneficieze de aceste avantaje. Nicolae Zamfir a spus că percepția unora dintre pensionari este că apar aceleași persoane pe listele de beneficiari iar repartizarea computerizată nu ar fi foarte transparentă. „În perioada comunistă se spunea că se minte cu televizorul, acum se spune că se fură cu calculatorul”, a spus liderul sindicatului pensionarilor. Acesta a adăugat că ar putea fi schimbat modul de repartizare a biletelor astfel încât să fie realizată o listă de rezervă cu pensionari, pentru cazurile în care rămân locuri vacante la o serie de sejur. O altă variantă ar fi instituirea unui card pe care pensionarii să îl folosească la achiziția de produse și servicii românești.
    Au fost și pensionari mulțumiți de actuala metodă de repartizare a biletelor de tratament. Sandu Ploscaru, de la Casa de Ajutor Reciproc, a arătat că este o metodă mult mai bună decât în anii trecuți, când biletele se acordau pe principiul „primul venit, primul servit”. „Actuala metodă nu este ideală, dar e cea mai bună de până acum”, a spus Sandu Ploscaru. Acesta a precizat că menirea celor de la Casa de Pensii este de a-i educa pe seniori pentru că regulile de funcționare în societatea de astăzi diferă de ceea ce se întâmpla în regimul comunist. Iar alocarea biletelor de tratament este un exemplu în acest sens. Dacă în comunism totul se făcea centralizat, hotelurile fiind coordonate fără a se ține cont doar de profit, în prezent stațiunile sunt formate din hoteluri și pensiuni private, care pun la dispoziția pensionarilor doar un număr limitat de bilete.

    Monitorul de Vrancea l-a inspirat

    Pe de altă parte, pensionarii au arătat că pot fi create stațiuni balneare pentru pensionari chiar în Vrancea. A fost dat exemplul de la Jitia, unde
în urmă cu mai bine de jumătate de secol, oameni din comunele Vrancei, ba chiar și din județele învecinate, veneau să-și trateze reumatismul, bolile de plămâni și afecțiunile ginecologice cu apele sărate ce izvorăsc și astăzi din munți. Unul dintre liderii pensionarilor a arătat că, după ce în Monitorul de Vrancea a apărut articolul despre „COMOARA sărată din Jitia” a mers și a luat bidoane cu saramură de pe Valea Râmnicului.

   Calculatorul repartizează biletele pentru stațiuni

    Procedura de repartizare a biletelor de tratament se face printr-un program informatic însă problemele apar din cauza locurilor puține pentru stațiuni și a numărului mare de solicitări din perioada estivală, a subliniat directorul adjunct al Casei de Pensii, Mariana Mehedinți. „Cei nemulțumiți vor să meargă în iulie-august”, a precizat directorul adjunct al Casei de  Pensii.
    Subprefectul Cristi Misăilă a explicat că procedura actuală de repartizare a biletelor este transparentă iar fiecare persoană nemulțumită poate solicita să își vadă punctajul pentru a se convinge că procedura este corectă. În schimb, nu pot fi publicate datele pentru fiecare pensionar, fiind vorba despre informații cu caracter personal.
    Pentru 2015, la Casa de Pensii au fost 5087 cereri de acordare a biletelor de tratament depuse de pensionarii vrânceni. Cele mai solicitate stațiuni sunt Covasna, Lacu Sărat, Felix, Olănești, Slănic Moldova, stațiunile estivale precum Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, Saturn. În final, au fost repartizate 3792 bilete de tratament balnear, împărțite în 19 serii. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear.

  Cine are dreptul la gratuitate

    Mai multe categorii de pensionari primesc gratuit bilete de tratament balnear la stațiunile din țară. Pensionarii de invaliditate pot depune cereri în vederea obținerii de bilete de tratament balnear în mod gratuit, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale. Potrivit legislației în vigoare, mai au dreptul la gratuitate și următoarele categorii de persoane: beneficiarii de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990; beneficiarii de drepturi stabilite în baza prevederilor OUG nr. 105/1999; persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 44/1994 privind veteranii de război; persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii 49/1999 privind pensiile IOVR; persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
    Reprezentanții Casei de Pensii precizează că la bilete de tratament gratuite mai au dreptul persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit art. 22 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și salariații care lucrează în mediu radioactiv – zonele I și II de expunere la radiații. După repartizarea biletelor gratuite, biletele rămase se repartizează pe serii, stațiuni și unități de tratament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?