Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Directorii unităților de învățământ, așteptați la ISJ cu fișele de autoevaluare


Directorii unităților de învățământ din județ sunt așteptați la Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, până pe 30 iulie, cu fișele de autoevaluare. Potrivit reprezentanților ISJ, modelul de fișe a fost trimis pe mail directorilor, iar aceștia trebuie să le descarce, apoi să le compleze și să le depusă la inspectorul responsabil   cu managementul educațional sau la secretariatul ISJ. Cei care doresc să rămână la conducerea unităților de învățământ trebuie să depună, pe lângă fișe, și un CV în care să specifice numărul de ordine corespunzător numelui din cadrul Corpului național al experților în management educațional, dar și o cerere prin care își exprimă intenția de a fi detașat pe funcție și în anul școlar 2015-2016. 
După ce vor fi depuse aceste fișe, în a doua parte a lunii august, directorii vor fi programați la interviul anual, ocazie cu care vor prezenta și raportul de activitate pentru anul școlar 2014-2015. În urma evaluării fișelor și a susținerii interviului, cadrele didactice vor primi calificative. Directorii adjuncți vor depune fișele de autoevaluare la școlile la care activează, evaluarea acestora realizându-se la nivelul unității de învățământ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?