Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Care va fi structura anului școlar 2015-2016


Anul școlar 2015 – 2016 va debuta pe 14 septembrie 2015 și se va încheia pe 18 iunie 2016, însumând în total 36 de săptămâni, adică 177 de zile lucrătoare, potrivit proiectului de Ordin de ministru privind structura noului an școlar publicat de Ministerul Educației și Cercetării Åžtiințifice. Elevii vor intra în vacanța de iarnă pe 19 decembrie 2015. Cursurile semestrului I vor fi reluate pe 4 ianuarie 2016. Semestrul I se va încheia pe 29 ianuarie 2016. În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, preșcolarii și elevii din clasele primare vor fi în vacanță. Vacanța intersemestrială debutează pe 30 ianuarie 2016 și ține până pe 7 februarie.
Semestrul al II-lea debutează pe 8 februarie 2016 și ține până pe 8 aprilie. Elevii vor beneficia de vacanță de primăvară în perioada 9 – 17 aprilie 2016. Cursurile vor fi reluate pe 18 aprilie 2016 și vor desfășura până pe 17 iunie. Elevii vor intra în vacanța de vară pe 18 iunie și se vor întoarce în bănci pe 11 septembrie 2016. Nu se fac cursuri în zilele prevăzute de lege, precum și pe 3 mai 2016. În săptămâna 4 – 8 aprilie din semestrul II-lea au loc activități extracurriculare și extrașcolare în cadrul programului numit „Åžcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.
Elevii din clasele a XII-a studiază numai 33 de săptămâni, până pe 27 mai 2016, iar cei de clasa a VIII-a 35 de săptămâni, până pe 10 iunie 2016. Pentru învățământul special, clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filieră tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenții ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore, care se desfășoară în perioada propusă de unitatea de învățământ organizatoare și aprobată de inspectoratul școlar, potrivit structurii anului școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?