Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Nini vrea soia modificată genetic


La începutul acestui an, Parlamentul European a adoptat un act normativ care acordă țărilor membre ale Uniunii Europene dreptul de a aproba sau de a interzice culturile de organisme modificate genetic pe teritoriul lor. Coincidență sau nu, Nini penelistul a acordat un interviu agenției naționale de presă în care face lobby pentru cultivarea de soia modificată genetic pe teritoriul țării noastre. El chiar insistă spunând că românii sunt singurii din Europa care o pot cultiva „cu succes”. Asta în condițiile în care, spune fostul șef al Vămilor, „noi mâncăm soia modificată generic, toate animalele noastre o mănâncă în furaje, este liberă la consum”. Ba mai mult, în cazul în care nu știați, Nini a devenit și specialist în agricultură, ba mai mult, în sănătate, el dând asigurări că „ideea că soia modificată generic strică și celelalte culturi nu are nicio legătură, este poveste” și că „nu există la ora actuală studii serioase și obiective care să susțină că soia modificată genetic ar afecta sănătatea umană.” Dumneavoastră ce părere aveți, stimați cititori?

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?