Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Polițist ÎNŢEPAT CU FURCA, suspectul pus sub control judiciar


Un bărbat de 37 de ani, din comuna Tulnici, a fost pus sub control judiciar, ieri,  având printre altele și interdicția de a părăsi localitatea. El este acuzat că, la finele săptămânii trecute, a înțepat cu furca un polițist de la Postul de Poliție Tulnici. Măsura a fost dispusă de procuror, care l-a și audiat ieri pe agresor, respectiv Vasilică N..
    Potrivit informațiilor primite de la polițiști, sâmbătă, bărbatul, care ar fi fost băut, a avut o altercație cu două persoane, în fața unui magazin din localitate. Pe una dintre acestea, care este jurnalist la un post de televiziune din Galați, ar fi fugărit-o cu o furcă, având intenția de a o lovi. În momentul în care a vrut să dea, bărbatul s-a ferit, dar a căzut și și-a luxat o mână. Victimele au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un lucrător din cadrul Postului de Poliție din Tulnici. Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost găsit în apropierea locului în care s-a produs altercația, având furca în mână. În momentul în care polițistul i-a cerut lui Vasilică N. să lase furca și să-l însoțească la sediul poliției, acesta nu numai că nu a vrut să respecte indicațiile omului legii, ci i-a înfipt furca în brațul stâng. Ieri, agresorul a fost audiat și, potrivit unor surse oficiale, nu a recunoscut că l-a înțepat cu furca pe polițist. În ceea ce privește altercația cu cele două persoane, a recunoscut că acesta a existat, dar a precizat că cei doi l-au agresat.
    Potrivit polițiștilor, a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetări pentru ultraj, lovire sau alte violențe și amenințare, întrucât unul dintre bărbații agresați a făcut plângere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?