Un consilier local din comuna Bordești, Ion Gheorghe, de 60 de ani, și un copil de 14 ani au murit, iar viceprimarul Adrian Gavrilă și un alt barbat, care ar fi unchiul copilului decedat, sunt în stare gravă, în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe DN 2 E85, pe raza județului Buzău. Cele patru victime se aflau într-un Logan condus de consilierul din Bordești, în momentul în care un autocar, condus de un bărbat din Piatra Neamț, în care se aflau aproximativ 20 de persoane, a virat stânga pentru a intra în parcarea Popasului „Hanul Carpatin”, fără să acorde prioritate.
Potrivit celor care au intervenit la locul accidentului, copilul a murit pe loc, trupul său fiind pur și simplu rupt în două, iar consilierul s-a stins din viață în drum spre spital. În ceea ce privește celelalte două victime, respectiv viceprimarul Adrian Gavrilă și celălalt bărbat din Brăila, Ionel Manea, a fost nevoie de intervenția descarcerării pentru a putea fi scoase din mașina făcută praf. Cadrele medicale ajunse la fața locului le-au transportat la spital. „Am găsit trei persoane încarcerate, doi bărbati și un copil. Am început manevrele de descarcerare și transportul acestora către spitalul din Rm. Sărat”, a declarat plutonier major Cătălin Sălceanu de la ISU Buzău.
Politiștii buzoieni ajunși la locul tragediei au stabilit că vina aparține șoferului autocarului, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal, în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. „Din primele cercetări s-a stabilit că șoferul autobuzului nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, încălcând totodată și marcajul longitudinal continuu, împrejurări în care a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din direcția Buzău-Focșani”, a declarat comisarul șef Vasile Nicolae, șeful Serviciului Rutier Buzău.
Persoanele care se aflau în autocar nici nu au avut timp să-și dea seama ce se întâmplă, unii dintre ei auzind doar bubuitura. „Autocarul voia să vină să intre aici, la popas, și i-a tăiat calea celui cu Loganul, care venea dinspre București. Venea regulamentare zic eu”, a declarat un pasager din autocar, în timp ce un altul a fost de părere că mașina mică ar fi avut viteză. „Cred că avea viteză foarte mare, nu are cum să se facă așa… noi stăteam pe loc mai mult. Autocarul deja făcuse stânga, nu mai avea ce să evite. A făcut stânga și buf”, a spus un alt pasager.
Soferul autocarului a scăpat teafar. La fel și cei aproape 20 de călători pe care îi avea în autovehicul. Oamenii au povestit ca au trăit clipe de coșmar. „Ne panicasem în autocar că nu știam pe unde să deschidem manual să ieșim, să nu ia foc Loganul”. A povestit un pasager din autobuz.