Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

Aproape O MIE de șoferi au fost amendați pentru că au condus cu viteză


Poliția rutieră a desfășurat în perioada 22-28 iunie o acțiune pentru combaterea vitezei excesive, iar numărul amenzilor aplicate a fost foarte mare. Astfel, potrivit informațiilor primite de la comisar șef Adrian Huzum, în perioada menționată s-au aplicat 947 amenzi contravenționale numai pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar nouă dintre conducătorii auto amendați au rămas și fără permise de conducere pentru că au depășit limitele legale de viteză cu peste 50 de kilometri la  oră. În aceeași perioadă s-au întocmit și 10 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.
    Potrivit informațiilor primite de la polițiști, viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condițiile de drum și trafic, ocupă locul doi în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente la nivel național, fiind cauza a 18,70% din totalul accidentelor. Astfel, pe acest fond, de la începutul anului și până în prezent s-au produs la nivel național 634 accidente, soldate cu decesul a 166 persoane și rănirea gravă a altor 685. La nivelul județului Vrancea, nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă tot a doua cauză generatoare de accidente, înregistrându-se de la începutul anului 9 accidente grave, în urma cărora 2 persoane au decedat, 10 au fost rănite grav și alte 4 ușor. Tot în această perioadă, pe fondul vitezei neadaptate s-au înregistrat 15 accidente ușoare, soldate cu 19 răniți ușor. „În acest context, este necesară intensificarea activităților de impunere a legii și de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză”, au transmis polițiștii, săptămâna trecută.
    Având în vedere că accidentele grave înregistrează un trend ascendent în ultima perioadă, politiștii rutieri vor acționa pentru combaterea cauzelor care generează astfel de evenimente. Poliția Rutieră sfătuiește conducătorii auto să respecte limitele legale de viteză stabilite atât în localități, cât și în afara acestora.
    Pe lângă amenzile date pentru viteză, la finele săptămânii trecute s-au mai dat alte aproximativ 500 de amenzi pentru lipsa centurii de siguranță, pietonilor care au traversat neregulamentar, dar și pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 8 permise și 12 certificate de înmatriculare și s-au întocmit 5 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?