Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Buzoi a scăpat de arestul la domiciliu. Nu a fost pus nici sub control judiciar


Ionuț Buzoi, fiul unui consilier local din Măicănești, judecat, printre altele, și într-un dosar de profanare de cadavre sau morminte, este liber ca pasărea cerului. La termenul de ieri, instanța a revocat măsura arestului la domiciliu dispusă în luna mai și a respins cererea procurorilor de a-l pune sub control judiciar. „(…) revocă măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din 13 mai 2015 pronunțată în dosarul nr. 16268/231/2014, față de inculpatul Buzoi Ionuț, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 alin.1 Cod penal. Respinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani privind luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Buzoi Ionuț. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2015”, a decis instanța.
    Următorul termen în dosarul în care Ionuț Buzoi și Nicu Oană, fiul victimei, sunt judecați pentru profanare de cadavre sau morminte a fost stabilit pentru data de 15 iulie. Cei doi au fost trimiși în judecată la finele anului trecut, după ce s-a stabilit că ar fi învelit cadavrul unui bărbat într-un folie, apoi l-ar fi pus într-o căruță, pe care au acoperit-o cu coceni.
    În rechizitoriul procurorilor se arată că victima a murit pe 25 februarie 2014. Ce doi ar fi învelit cadavrul într-o folie din plastic, apoi l-au pus în căruță, peste care au pus coceni. Cadavrul a fost descoperit la data de 2 aprilie, fiind în stare avansată de putrefacție, cu urme de mușcături de șoareci. Potrivit procurorilor, fiul victimei a recunoscut comiterea faptei, în timp ce Ionuț Buzoi a negat.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?