Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO: TOTUL despre ”Chica Loca”, Antonia


Una dintre cele mai în vogă soliste din noua generație este Antonia, care s-a impus rapid pe piața muzicală din România și nu numai pe aceasta.
Antonia s-a născut la 2 aprilie 1989, în București, dar și-a petrecut copilăria și adolescența în Statele Unite ale Americii, unde a plecat împreună cu părinții când avea doar 5 ani. Acolo a terminat studiile liceale și a început să studieze modelling-ul. A participat la sute de ședințe foto pentru cataloage și a colaborat cu agenții mari din America, potrivit site-ului bestmusic.ro. Cântă de la 10 ani, urmând o școală de muzică în SUA, iar faptul că a copilărit acolo a influențat-o din punct de vedere muzical, fiindu-i familiare stilurile R’n’b și soul.
    A revenit în România după 13 ani petrecuți în America. Aici l-a cunoscut pe Tom Boxer, cu care a început să colaboreze, prima piesă a lor, „Roses on Fire”, lansată în 2009, devenind hit și beneficiind de un videoclip regizat și filmat de Tom Boxer. A urmat o altă piesă creată de Tom Boxer, „Morena”, care, potrivit barometrelor de măsurare a audiențelor radio tv, a fost la scurt timp după lansare „cea mai difuzată piesă românească a momentului” (februarie 2010).
    În august 2010, Antonia a născut o fetiță — Maya Rosaria. Anul 2011 a însemnat revenirea pe scenă a Antoniei, după perioada în care a stat cu fetița, și lansarea unui nou single, ”Marionette”, scris de producătorul și DJ-ul olandez Afrojack. Piesa a debutat pe poziția 96 în topul celor mai ascultate piese din România, potrivit bestmusic.ro. În toamna anului 2011, a lansat, alături de trupa Vunk, piesa ”Pleacă”. În același an a mai lansat piesa „Shake it mamma”, care a intrat pe heavy rotation la toate posturile radio din Europa, devenind un succes internațional, ceea ce a determinat-o să filmeze un videoclip.

    În 2012, a lansat piesele „I Got You” și „Jameia”. Tot în 2012, a semnat cu Global Music Management, companie recunoscută pe plan internațional ca fiind cea care a propulsat-o pe scena muzicală de afară pe Inna. Single-ul ”Jameia”, un mix perfect de ritmuri orientale și sound de club, s-a bucurat de succes în România și în Bulgaria.
    Anul următor, în 2013, Antonia a scos mai multe single-uri: „Marabou”, scris de compozitorul și producătorul danez Thomas Troelsen, care a avut, de asemenea, un succes foarte mare, „We Like to Party” — la care a colaborat cu Inna, „Nu stau în Hawaii” și „Hurricane” — în colaborare cu Puya, potrivit www.facebook.com/AntoniaOfficial.
    În 2014, a înregistrat și lansat melodia la care a colaborat cu Holograf, „Întoarce-te acasă”, și piesa „Wild Horses”, la care a colaborat cu Jay Sean, conform site-ului www.starmania.ro. La 27 decembrie 2014, Antonia și Alex Velea un devenit părinții unui băiețel, Dominic. În 2015, Antonia a lansat single-ul ”Chica Loca”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?