Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Procurorii îl vor în arest pe bărbatul acuzat de două tentative de omor


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au contestat decizia instanței potrivit căreia un bărbat din Vîrteșcoiu, acuzat de comiterea a două tentative de omor, a fost pus sub control judiciar. Contestația se va judeca la Curtea de Apel Galați zilele următoare.
    Joia trecută, procurorii l-au reținut pe Ilie Stan pentru două tentative la omor, fapte comise în lunie martie și aprilie. În ziua următoare l-au prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost respinsă. Instanța l-a pus pe bărbat sub control judiciar. „Respinge cererea privind luarea măsurii arestări preventive, privind pe inculpatul Stan I. Dispune luarea măsurii controlului judiciar împotriva inculpatului Stan Ilie, pe un interval de 30 zile, începând cu 19.06.2015. Pe perioada Controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligații: a. să se prezinte la organul de urmărire penală, la Judecătorul de Cameră Preliminară, instanță, ori de câte ori este chemat; b. să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței; c. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, la organul de urmărire penală sau instanță, ori de câte ori este chemat / potrivit programului de supraveghere; d. să nu depășească limita comunei Vîrteșcoiu, județul Vrancea, decât pentru desfășurarea urmăririi penale (…)”, au decis magistrații.
    În cazul faptei din martie a fost vorba de o ceartă iscată pe fondul stării avansate de ebrietate, iar în cel de-al doilea caz se mai fac încă verificări, întrucât motivul nu este clar. Victima și autorul s-ar fi întâlnit pe drum, acesta din urmă ar fi întrebat victima dacă nu merge să doarmă la ea, iar în momentul în care răspunsul a fost nu, autorul a scos un cuțit și i l-a înfipt victimei în abdomen. Inițial, faptele au avut alte încadrări, care s-au schimbat după ce anchetatorii au aflat date cu privire la stările se sănătate ale victimelor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?