Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

De ce se sparg Daciile și ce se fură din ele


Doi tineri, ambii recidiviști, au fost reținuți în noaptea de miercuri spre joi de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani, după ce au furat o mașină și bunuri din alte două. Tinerii, care ieri au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă și au primit mandate pentru câte 30 de zile, au mai fost la pușcărie. La momentul comiterii faptelor, ei se aflau sub control judiciar, măsura fiind dispusă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, după ce luna trecută au furat o mașină de pe raza județului Vrancea, fiind identificați de polițiștii din Galați.  Pe lângă furt, unul dintre ei mai este cercetat și pentru că a condus Dacia furată fără să aibă permis de conducere.

    Doi tineri, unul din Jorăști, comuna Vânători, iar celălalt din Vadu Pașii, județul Buzău, au fost arestați preventiv, ieri, după ce polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Focșani i-au reținut în noaptea de miercuri spre joi, pentru 24 de ore, suspectându-i de furtul unei mașini și spargerea altor două, din care au furat diferite bunuri. 
Polițiștii au intrat în alertă miercuri dimineață, după ce la ora 8.00 a fost sesizată cu privire la faptul că s-a furat un autoturism Dacia de pe strada Scarlat Târnăvitu. Ulterior, s-au mai primit alte două sesizări cu privire la spargerea a două mașini, din care s-au furat bunuri în valoare de aproximativ 5.000 lei. „La data de 10.06.2015, orele 08.00, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că în noaptea de 9/10.06.a.c. a fost sustras un autoturism marca Dacia din dreptul unui imobil de pe str. Scarlat Târnăvitu, iar din alte două autoturisme au fost sustrase mai multe bunuri, respectiv o trusă cu scule mecanice, ustensile de pescuit și altele”, au transmis polițiștii.

    Mașina furată a fost abandonată la Mândrești

    În urma sesizărilor primite, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au început verificările, iar în scurt timp au găsit mașina furată. Autoturismul era abandonat pe o stradă din Cartierul Mândrești. 
Totodată, oamenii legii i-au identificat și pe principalii suspecți, respectiv Ionuț Necula, de 27 de ani, din Jorăști, Vânători, și Viorel Tudor, de 28 de ani, din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, care locuiește fără forme legale la Vânători. De altfel, unul dintre ei, respectiv Necula, mai este suspect și într-un alt dosar de furt de mașină, fapta fiind comisă în luna ianuarie. Atunci, ca și acum, mașina a fost găsită abandonată tot la Mândrești.
    „În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale a fost identificat autoturismul furat, în cartierul Mândrești, str. Nuferilor. În același loc în care, în cursul lunii ianuarie, a fost identificat un alt autoturism Dacia, furat la momentul respectiv din cartierul SUD din mun. Focșani, principalul suspect fiind unul dintre cei doi tineri din cazul furtului din noaptea de 9/10.06. Suspecții au fost identificați ca fiind N. Ionuț, de 27 ani, din com. Vânători, sat Jorăști, și T. Viorel, de 28 ani, din com. Vadu Pașii, jud. Buzău. În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au recuperat toate bunurile furate, acestea fiind predate părților vătămate”, au mai precizat polițiștii.

   În mai au fost puși sub control judiciar

    Luna trecută, cei doi au mai furat o mașină de pe raza județului Vrancea, ei fiind prinși de polițiștii gălățeni. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci i-au pus sub control judiciar pentru această faptă, fiindu-le trasate o serie de sarcini. De asemenea, li s-a atras atenția cu privire la revocarea măsurii în cazul în care nu respectă obligațiile pe care le au. Faptul că ar putea ajunge din nou la închisoare nu i-a speriat pe tineri, așa că au acționat iarăși. În afară de furt, unul dintre ei este cercetat și pentru că a condus autoturismul furat fără să fie posesor al unui permis de conducere.
După ce au fost audiați și au recunoscut faptele, tinerii au ajuns în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Vrancea. „Cei în cauză se aflau sub control judiciar, măsură dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci în cursul lunii mai 2015, pentru furtul unui autoturism, infracțiune constatată de către polițiștii gălățeni. Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că N. Ionuț nu posedă permis de conducere, fapt pentru care cercetările au fost extinse și pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a celor în cauză”, au adăugat oamenii legii.

   Mandate de arestare pentru 30 de zile

    Ajunși în fața instanței de judecată, tinerii, care au recunoscut cu greu faptele, au primit mandate de arestare preventivă pentru câte 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, ei putând face contestație. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani de arestare preventivă. Dispune arestarea preventivă a inculpaților – Necula Ionuț Fănel (…) și Tudor Viorel Florin (…) pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 11 iunie 2015 și până la data de 10 iulie 2015 inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. (…). Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 11.06.2015, ora 15.30”, se arată în soluția instanței.

   Liberați condiționat la propunerea Penitenciarului

    Tinerii au mai fost condamnați anterior. Necula a fost liberat condiționat în septembrie anul trecut. „Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani. (…) dispune liberarea condiționată a condamnatului Necula Ionuț-Fănel din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1875/2011, pronunțată de Judecătoria Focșani. Atrage atenția condamnatului asupra posibilității revocării liberării condiționate în situația în care săvârșește o altă infracțiune înăuntrul restului de pedeapsă rămas neexecutat (…)”, a decis instanța.
    În ceea ce-l privește pe Tudor, el a fost pus în libertate luna trecută. „(…)  admite ca întemeiată propunerea de liberare condiționată, formulată de către Penitenciarul Focșani  privind pe condamnatul Tudor Viorel Florin. Dispune liberarea condiționată a condamnatului din executarea restului din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.790/2013 a Judecătoriei Focșani. (…) atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor liberării condiționate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată (…)”, au decis magistrații Judecătoriei Focșani în cazul lui Tudor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?