Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

REȚETE VECHI DE 100 DE ANI: Fasole verde gătită mocănește și Cartofi țărănești


În cadrul acestei rubrici vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ”tratate” de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa. Săptămâna aceasta vă propunem ”Fasole verde gătită mocănește” și ”Cartofi țărănești”, ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Fasole verde gătită mocănește

Curăță, spală și fierbe fasolea în apă sărată. Pentru ca să rămâie verde pune o mare cantitate de apă, nu acoperi oala și pune în apă cu două degete puțin bicarbonat de sodiu. Bicarbonatul menține coloarea vie a legumelor. Fasolea nu se aruncă toată odată în apă colcotindă, ci, câte o mână. Apoi tae ceapă și rumenește-o într’o cratiță cu untdelemn, adaogă fasolea, pătrunjel tocat, sare, piper; lasă să dănțuiască puțin, toarnă peste ea puțin oțet și dă la masă. Poți adăoga și sos de pătlăgele roșii.

Cartofi țărănești

Rumenește într ‘o cocotă de pământ o carotă și o ceapă. Apoi adaogă o jumătate de kilo cartofi tăiați în rondele subțiri. Pune sare, piper, cimbru și foaie de dafin. Umple cu apă și acoperă. Să fiarbă la foc domol. Servește la cocotă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?