Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Bătrân de 77 de ani, cercetat penal după ce a furat un parapet metalic de pe marginea DN 2D


Un bărbat de 77 de ani, din comuna Valea Sării, este cercetat de polițiști pentru furt calificat. Bărbatul este bănuit că a sustras o bucată din parapetul metalic de pe marginea DN 2 D, de pe raza satului Colacu, comuna Valea Sării. În urma verificărilor, s-a stabilit că septuagenarul a luat parapetul pentru a-și facilita accesul către suprafața de teren pe care o are în zonă, fără să se gândească vreo clipă la faptul că prin gestul său pune în pericol siguranța traficului rutier. „La data de 4 mai a.c., angajații unei instituții publice de pe raza municipiului Focșani au reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras o bucată din parapetul metalic de pe marginea DN 2D, satul Colacu, comuna Valea Sării. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit că la data de 27 aprilie a.c., B. Vasile, de 77 ani, din localitate, ar fi sustras bucata de parapet pentru a-și asigura accesul spre o suprafață de teren. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt„, a precizat inspector Cătălina Murariu, ofițerul de presă al IPJ Vrancea. 
 Polițiștii mai au de prins și alți hoți, în condițiile în care din zonă s-au sustras și parapeți de protecție, amplasați pe marginea drumului național DN 2D Focșani -Ojdula – Târgu Secuiesc. Muncitorii Secției de Drumuri Naționale (SDN) Vrancea au constatat că au fost furați 11 astfel de stâlpi, după cum ne-a spus, ieri, șeful instituției, Marian Paraschiv, pe o porțiune de drum din comuna Valea Sării. El a adăugat că în urma verificărilor, s-a mai stabilit că lipsesc brize, dar și amortizoare de susținere a parapeților. 
  Cazul a fost reclamat la poliție, iar acum SDN caută o soluție pentru montarea altor stâlpi. Nu este foarte simplu deoarece sunt stâlpi speciali, importați din Germania, care respectă ultimele norme europene de protecție în cazul unui accident rutier. Reprezentanții UMB Spedition, firma care a efectuat lucrările, afirmau la data montării acestora că sunt „parapeți metalici speciali, care oferă rezistență la impact pentru toate categoriile de autovehicule, astfel încât în situația unor incidente rutiere mașinile și șoferii să nu ajungă în prăpastie. Parapetul este astfel proiectat încât doar să se deformeze și să preia șocul impactului”. Furtul acestor stâlpi de susținere are ca rezultat o reducere a eficienței parapeților, a protecției de care ar trebui să beneficieze victimele unui accident rutier.
 Cazul a ajuns în atenția polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Vidra, care au început cercetările pentru depistarea autorilor furtului. De altfel, săptămâna trecută, 
prefectul Nicușor Halici a cerut instituțiilor de control să își facă datoria în astfel de cazuri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?