Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: FUEGO a tăiat panglica inaugurală la Casa de Cultură din Adjud



    Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud a fost inaugurată, marți seară, după ce timp de jumătate de an s-a aflat în reabilitare. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Constantin Armencea, directorul Casei de Cultură, Ion Cătană și cântărețul Fuego. De altfel, Fuego a susținut un concert de zile mari, acesta fiind primul artist care urcă pe scena Casei de Cultură din Adjud după inaugurare. Evenimentul a avut loc la împlinirea a 50 de ani de la darea în funcțiune a Casei de Cultură. La festivitate au participat peste 350 de persoane, printre care s-au aflat primarul Constantin Armencea, viceprimarul Claudiu Cristea, consilieri locali. Edificiul a fost reabilitat cu fonduri provenite de la Primăria Adjud.
    Primarul Constantin Armencea a declarat că reabilitarea Casei de Cultură a durat șase luni, iar banii pentru această investiție provin din fonduri proprii ale primăriei dar și dintr-o sponsorizare făcută de OMW Petrom. „Casa de cultură „Tudor Vornicu” Adjud și-a redeschis porțile după 6 luni în care a fost modernizată, pentru a oferi publicului spectator condiții civilizate de vizionare a spectacolelor. Construită în 1965, Casa de cultură Adjud dispune în prezent de o dotare cu aparatură modernă de sunet și lumini, de o sală cu 369 de scaune noi și cabine pentru actori. Reabilitarea imobilului a constat în executarea de reparații la tavan, scenă, rașchetat, lăcuit, ignifugat parchet, înlocuirea corpurilor de iluminat. De asemenea, au fost tapițați pereții laterali, înlocuite scaunele vechi cu scaune moderne, au fost înlocuite proiectoarele din sală și scenă, dar și orga de lumini. În total, investiția s-a ridicat la 320.000 lei din care 92.070 lei sponsorizare OMV, restul fiind suportat din bugetul local”, a precizat primarul Constantin Armencea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?