Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Casă în flăcări la Bilieşti. Proprietara și fiica sa au suferit atacuri de panică


O casă din comuna Biliești a ars sâmbătă ca o torță. Din cauza unui foc deschis în spații deschise, casa s-a aprins, iar pompierii nu au mai putut salva mare lucru. A ars acoperișul locuinței, dar și bunurile din trei camere de locuit. Proprietara, o bătrână de 84 de ani, și fiica sa de 45 de ani au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale de la paramedici. „În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu violență, generalizat la nivelul locuinței, construită pe o suprafață de aproximativ 180 mp. În timpul intervenției pentru localizarea și lichidarea incendiului, proprietara, în vârstă de 84 ani, cât și fiica acesteia, în vârstă de 45 ani, au suferit atac de panică și au fost preluate de echipajul SMURD prezent la locul intervenției. După acordarea primului ajutor calificat, starea de sănătate a celor două persoane era în parametri normali, ambele paciente refuzând transportul la spital. În urma incendiului, au ars acoperișul casei, confecționat din lemn cu învelitoare din tablă pe cca. 180 mp, și bunurile din cele 3 camere de locuit. Verificările efectuate la fața locului au arătat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, de la un foc deschis în spații închise”, a declarat căpitan Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
    Pompierii au stins și incendii de vegetație uscată, care în ultima perioadă sunt tot mai dese. În perioada 17-19 aprilie, forțele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea au intervenit pe teritoriul localităților Panciu, Urechești, Câmpuri și Focșani, pentru stingerea unor incendii care au cuprins vegetația uscată. Pentru stingerea acestora au acționat pompierii militari din cadrul ISU Vrancea, în cooperare cu reprezentanții serviciilor voluntare pentru situații de urgență pe teritoriul cărora s-au manifestat arderile. 
Au ars aproximativ 500 metri pătrați vegetație uscată la Panciu, aproximativ un ha pe teritoriul comunei Urechești, 3 hectare la Câmpuri și aproximativ 1000 mp vegetație uscată pe marginea DN 2D, pe teritoriul localității Bolotești. „În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat pagube materiale, dar riscul ca flăcările să se extindă la locuințe, culturi de viță de vie ori plantații era ridicat. Pentru prevenirea unor evenimente similare, care se pot solda atât cu pagube asupra mediului, cât și cu un consum mare de resurse umane și materiale, recomandăm cetățenilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse și să nu fumeze în locurile cu pericol de incendiu ori explozie. De asemenea, trebuie respectate normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis, atât pentru prepararea hranei, cât și pentru igienizarea terenurilor. Nerespectarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”, a adăugat căpitan Duță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?