Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Viitorii asistenți medicali au promovat stilul de viață sănătos


Reprezentanții Școlii postliceale sanitare „Hippocrate” Focșani au derulat zilele trecute, în cadrul programului „Săptămâna altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”, mai multe activități. Astfel, 150 de elevi ai școlii au desfășurat acțiuni de promovare și menținere a sănătății la Școala Gimnazială „Ion Basgan”. Cei mici au aflat amănunte importante despre igiena personală și primul ajutor în cazul plăgilor, igiena alimentației și prim-ul ajutor în toxiinfecții alimentare, entorse, stop cardio-respirator.
„De altfel, implicarea în pregătirea oamenilor pentru un stil de viață sănătos reprezintă exemplul practic al colectivului de la «Hippocrate» (profesori, medici specialiști, farmaciști, asistenți medicali), de a acționa, de a comunica și de a fi parteneri cu segmente importante ale comunității vrîncene. Anul acesta, la solicitarea venită din partea Școlii gimnaziale «Ion Basgan», 150 de elevi ai noștri, viitori asistenți medicali, au desfășurat acțiuni de promovare și menținere a sănătății, precum și activități practice de prim-ajutor acordat în situații problematice de viață. Beneficiari sunt cei 500 de elevi ai Școlii «Ion Basgan», care au fost informați și instruiți cum să acționeze în caz de accidente casnice sau la joacă, ce atitudine să ia în situația unei persoane aflată în stare de inconștiență sau în stop cardio-respirator”, se arată într-un comunicat de presă al cadrelor didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?