Enache M., tânărul de 27 de ani, din comuna Sihlea, care la finele lunii ianuarie l-a ucis pe concubinul amantei sale, a fost trimis în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, ocazie cu care a fost luată în discuție și măsura arestului preventiv, măsură pe care judecătorii au menținut-o, considerând că este legală și temeinică.
Crima a fost comisă la finele lunii ianuarie, după ce o femeie a băgat zâzanie între victimă și agresor, ambii din Sihlea. De la amenințări și până la omor nu a mai fost decât un pas. Concubinul a fost înjunghiat de mai tânărul său consătean Enache M., de 27 de ani. Neînțelegerile dintre cei doi au apărut din cauza concubinei victimei, care mai petrecea timpul, din când în când, și cu inculpatul. Victima a aflat de apropierea nefirească dintre concubina sa și mai tânărul său consătean, mai ales că femeia pleca de acasă și stătea câte o săptămână, chiar două la amant, după care se întorcea, și tot așa. Concubinul, rănit în orgoliu, i-a transmis inculpatului că îi va tăia picioarele dacă nu-i lasă femeia în pace. S-a intâmplat taman invers, ajungând să fie el victima. Cu câteva zile înainte de comiterea faptei, femeia nu a mai vrut să stea cu amantul și s-a întors la concubin.
La data comiterii faptei, inculpatul s-a întâlnit cu fratele său și cu un amic, au cumpărat bere și au mers la un consătean unde au băut. Apoi, cei trei au plecat cu căruța spre casă, trecând și pe la poarta amantei, respectiv a victimei. Aceasta din urmă nu era acasă, fiind la priveghiul tatălui său. Femeia a ieșit la poartă și i-a adresat o serie de cuvinte vulgare inculpatului. Și-a continuat drumul, dar la un moment dat a hotărât să se întoarcă. A ajuns la poarta amantei, a strigat-o, iar femeia a ieșit. Inculpatul a coborât din căruța cu care se deplasa și a stat o vreme cu aceasta la discuții, în stradă, timp în care s-ar fi sărutat, după cum le-au povestit vecinii anchetatorilor. Ulterior, inculpatul s-a urcat în căruță, fiind strigat de victimă, care se întorcea de la priveghiul tatălui. Inculpatul a coborât din atelaj și a întâmpinat victima.
Fără să stea prea pe gânduri, Enache M. a scos un cuțit și a înjunghiat victima în piept, secționându-i aorta, după cum au precizat anchetatorii la momentul respectiv. Victima s-a prăbușit la pământ, iar concubina, care a asistat la toată scena, a constatat că aceasta nu mai suflă. A strigat după inculpat, care plecase deja, să o ajute să-l ducă în casă pe bărbatul mort. Au dus împreună mortul în casă, l-au pus în șezut, rezemat de un pat, apoi au început să-i facă respirație gură la gură, în speranța că-și va reveni. Nu a fost așa. Bărbatul de 42 de ani era deja decedat. „Ea m-a chemat pe mine, el era trântit jos, cu capul pe pat, așa, desfăcut la cămașă și era tăiat în partea dreaptă. Când m-am dus eu, clipea și a dat ochii peste cap. Nu a vobit. Ea îi sufla în gură. A zis că l-a tăiat unu Mohârță, cu care a trăit femeia. Cică l-ar fi luat de la mort, de la tacsu. Ä‚sta de l-a omorât mai făcuse pușcărie, nu avea un an de când a ieșit. A venit Procuratura. L-a luat poliția”, a declarat la momentul respectiv un localnic.
Inițial, Enache M. nu a recunoscut comiterea faptei, în primă fază nefiind găsită arma crimei. După ce s-a mai gândit, tânărul a revenit asupra declarației și le-a povestit anchetatorilor tot ce s-a întâmplat. Mai mult, el le-a indicat și unde a ascuns arma crimei, cuțitul fiind găsit în podul unei case. Acuzat de omor, tânărul a fost reținut și arestat preventiv.
Crima a șocat întreaga comunitate, mai ales că victima și femeia cu care trăia în concubinaj și cu care avea doi copii, erau rude. Atât rudele ei, cât și cele ale lui nu au fost niciodată de acord cu această relație, dar nici cu obiceiul tinerei, care obișnuia să stea când cu victima, când cu agresorul.