Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

SCULĂU, vin produs de un fost consilier local din Gugeşti, vedetă pe TV şi pe Facebook


Tudor Mărgărit Bezea, consilier local vreo 20 de ani la Gugești, retras ca să facă loc celor mai tineri, fost angajat la Vincon vreo zece ani, actualmente pensionar, produce pentru el și cei apropiați un vin pe care l-a botezat… Sculău. În urmă cu vreo zece zile, a avut „o problemă cu niște dinți”, așa că a ajuns la un cabinet stomatologic unde, după ce a fost tratat cum se cuvine, i-a oferit „domnișoarei doctorițe” o sticlă cu vinul produs din strugurii ce cresc și se coc netratați chimic, în via sa. „Domnișoara a fost așa de încântată, că a pus poza pe Facebook, iar aseară (miercuri – n.r.), am rămas perplex când am văzut că a apărut și la emisiunea lui Felix Rache”, mi-a spus la telefon, domnul Bezea, care a ținut să precizeze că și-a petrecut ziua de ieri, tăind la vie, „la sfârcurile fecioarelor”. Åži a râs. Asta pentru că „sfârcurile fecioarelor” este unul dintre „soiurile” de struguri albi din care, scrie pe etichetă, este făcut vinul fostului consilier local din Gugești, alături de „fraga buzelor” și „castelul ielelor”. Sunt și struguri roșii în… cupaj: „sânge de iepure”,”puterea ursului”,”vâna boului”.
    Vinul Sculău este „recomandat consumului în cuplu, 25% femeia, 75% bărbatul”, după cum scrie pe eticheta a cărei idee, spune Tudor Mărgărit Bezea, s-a născut în urmă cu vreo cinci ani, „de la o glumă”. „Se numește Sculău pentru că te scoală și din morți”, explică producătorul vrâncean, care ține să sublinieze că oamenilor le place nu doar eticheta, ci și conținutul sticlei. Nu pot să-l contrazic, așa că închei citindu-l pe Felix Rache:
„Cu mâinile cuRache
De mă voi sculău, pre mulți voi popi și eu
Ä‚sta e un soi de vin pe care, dacă îl bei singur, l-ai băut degeaba. Singura problemă e să nu uiți să-ți chemi un taxi după aia, ca să nu te doară capul a doua zi”.

    Noroc și să fie într-un ceas bun! 🙂

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?