Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Seminar pe tema infracţiunilor comise în domeniul patrimoniului cultural


48 de polițiști de la Serviciile de Investigații Criminale, inclusiv din Vrancea, au participat în perioada 25-27 februarie la un seminar cu tema „Cooperarea interinstituțională și particularități ale cercetării infracțiunilor ce pot fi comise în domeniul patrimoniului cultural național”. Seminarul a fost organizat de Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale, în parteneriat cu Fundația Collegium XXI. Pe parcursul celor trei zile, polițiștii din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale și-au însușit informații și cunoștințe cu caracter de noutate, utilizate de instituțiile cu atribuții în administrarea și protejarea patrimoniului cultural național.
„În perioada 25 – 27 februarie a.c., s-au desfășurat lucrările seminarului cu tema «Cooperarea interinstituțională și particularități ale cercetării infracțiunilor ce pot fi comise în domeniul patrimoniului cultural național». Activitatea organizată de Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale, în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, în baza Protocolului de colaborare în domeniul protejării patrimoniului cultural național mobil, încheiat în anul 2013, s-a adresat polițiștilor care desfășoară activități în domeniul protejării patrimoniului cultural. Pe parcursul celor trei zile, 48 de polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale și-au însușit informații și cunoștințe cu caracter de noutate utilizate de instituțiile cu atribuții în administrarea și protejarea patrimoniului cultural național. Activitățile cu caracter didactic și dezbaterile pe marginea cooperării interinstituționale în domeniul de referință cuprinse în agenda seminarului au vizat și teme de interes privind importanța cercetărilor științifice, a implicării societății civile și mass-mediei în prevenirea faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural mobil, susținute de către reprezentanții Fundației Collegium XXI„, se arată într-o informare a Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?