Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

A vrut să dea foc unor hârtii, dar a incendiat hainele de pe el


    Un bărbat de 42 de ani, din Adjud, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului. El a dat foc unor hârtii în interiorul unui apartament închiriat, în care erau depozitate diferite bunuri. Potrivit unor surse, bărbatul a avut un magazin, iar după închiderea acestuia, a depozitat în interiorul apartamentului închiriat tot felul de produse pe care nu le vânduse, dar și unele aduse de acasă, printre care și borcane cu murături.
    Ieri, după ora 13.00, el a dat foc hârtiilor, folosind un lichid inflamabil. Odată cu hârtiile, i s-au aprins hainele de pe el, iar în momentul în care a încercat să iasă din apartament a incendiat și restul bunurilor. „În jurul orei 13.40, s-a anunțat producerea unui incendiu la parterul unui bloc situat în zona Gării din Municipiul Adjud. La fața locului s-au deplasat imediat trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, s-a constatat că incendiul se manifesta cu violență, generalizat, la nivelul unui spațiu de depozitare, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. De asemenea, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 42 ani, care a suferit arsuri pe cca. 60% din suprafața corpului, la nivelul feței, membrelor superioare și inferioare. Acesta era conștient, a fost preluat de paramedici și transportat la Camera de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Municipal Adjud, după ce i s-au acordat primele îngrijiri medicale”, a precizat căpitan Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
    Aceasta a adăugat că s-a acționat pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, care au cuprins bunurile depozitate în interior (articole textile, obiecte de papetărie, produse chimice și aparatură electrocasnică). Deoarece incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, s-a procedat și la verificarea fiecărui apartament de pe casa scării. Din fericire, niciuna dintre locuințele învecinate nu a fost afectată, iar locatarii care se aflau în imobil în acel moment nu au avut de suferit. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a neglijenței unei persoane în manipularea unui recipient cu lichid inflamabil. Bărbatul, în vârstă de 42 ani, a încercat să dea foc unor deșeuri de hârtie în interiorul încăperii, utilizând un lichid inflamabil, însă hainele i-au luat foc, iar în momentul în care a încercat să părăsească imobilul, flăcările s-au propagat cu repeziciune la bunurile amplasate în interior”, a adăugat căpitan Duță.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?