Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Medicii rezidenți pot solicita schimbarea centrului de pregătire


Până pe 25 februarie, medicii rezidenți pot solicita schimbarea centrului de pregătire. Cererile se pot depune la sediul Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Solicitanții trebuie să depună următoarele documente: avizul universității de medicină și farmacie, respectiv al facultății de medicină, medicină dentară sau farmacie din centrul universitar în care se află în pregătire; avizul universității de medicină și farmacie, respectiv al facultății de medicină, medicină dentară sau farmacie din centrul universitar în care dorește să continue pregătirea; avizul unui coordonator de pregătire din centrul universitar solicitat; avizul direcției de sănătate publică din centrul universitar în care dorește să continue pregătirea (pentru rezidenții pe loc). Rezidenții pe post vor prezenta și avizul unității sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată. De asemenea, rezidenții trebuie să depună și acte justificative privind motivele solicitării.
Potrivit metodologiei, criteriile pe baza cărora se vor analiza aceste solicitări sunt: anul de rezidențiat; unic susținător al unui copil minor; soț/soție cu loc de muncă în centrul universitar solicitat și având în îngrijire copii; soț/soție cu loc de muncă în centrul universitar solicitat; locuință în centrul universitar solicitat; părinți bolnavi sau alte persoane în întreținere în centrul universitar solicitat. După ce vor fi depuse aceste cereri, DSP Vrancea are obligația de a trimite datele centralizate la Ministerul Sănătății, până pe 2 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?