Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Perioada studiilor de licență, inclusă în stagiul de cotizare pentru pensie


Perioada în care o persoană urmează studii universitare poate fi inclusă în stagiul de cotizare pentru pensie, însă această perioadă poate fi luată în considerare doar pentru anumite categorii de pensie. Potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea, „perioadele asimilate nu se iau în calcul la determinarea stagiului de cotizare în vederea acordării pensiei anticipate sau pensiei anticipate parțiale”, iar perioada efectuării studiilor superioare este considerată perioadă asimilată. Deci, categoriile de pensie pentru care se poate lua în considerare, la calcularea stagiului de cotizare, perioada de studii de licență sunt: pensia pentru limită de vârstă; pensia de invaliditate; pensia de urmaș.
    Conform prevederilor art. 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sistemul public de pensii, se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, numite perioade asimilate. Printre acestea se numără perioada ,, adică nu au fost angajate cu contract de muncă.
     Valorificarea anilor de studii de licență la obținerea pensiei oferă avantajul persoanei respective de a realiza stagiul minim sau complet de cotizare mai devreme decât ar fi făcut-o fără această perioadă și, de asemenea, i se mărește și cuantumul pensiei. De menționat este faptul că obținerea diplomei este o condiție esențială pentru a valorifica anii de studii superioare, iar repetarea unui an de studii nu mărește  perioada care va fi asimilată stagiului de cotizare și care va fi valorificată la pensie. Totodată, anii de studii superioare nu sunt incluși în stagiul de cotizare dacă studenții au lucrat în timpul facultății și au obținut, în perioada respectivă, venituri pentru care se datorează plata contribuției de asigurări sociale.
    De menționat este faptul că perioada studiilor de masterat nu este valorificată, în prezent, la calcularea stagiului de cotizare pentru obținerea vreunei pensii.

   Celelalte perioade asimilate stagiului de cotizare

    Legislația în vigoare mai prevede și alte perioade asimilate, și anume: perioada în care respectiva persoană: a beneficiat de pensie de invaliditate; a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;
a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani; a fost elev al unei școli militare/școli de agenți de poliție sau student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru formarea cadrelor militare, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu excepția liceului militar.

   Cine este asigurat obligatoriu în sistemul public de pensii

    Actele normative în vigoare precizează clar care sunt situațiile în care persoanele sunt asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii, iar dacă pe durata studiilor, vă încadrați într-una din aceste categorii, perioada studiilor de licență nu va putea fi inclusă în stagiul de cotizare pentru pensie.    
    Iată care sunt, potrivit Legii nr. 263/2010, persoanele asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii: persoanele care desfășoara activități pe baza de contract individual de muncă, inclusiv soldații și gradații voluntari; funcționarii publici; cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale; persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor și drepturi conexe, precum și din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil.
    Asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii mai sunt și persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile legii pensiilor, cu cele ale persoanelor menționate în paragraful anterior.
    Persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sunt la rândul lor asigurate obligatoriu, ca și cele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de patru ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare: administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; membri ai intreprinderii individuale și intreprinderii familiale; persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice; persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora; alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.
    Mai sunt asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii cadrele militare trecute în rezervă, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condițiile legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?