Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Salariul mediu a crescut. Care sunt domeniile cu cele mai mari creşteri


Câștigul salarial mediu a fost în decembrie de 1.866 lei net, în urcare față de noiembrie cu 123 lei (7,1%), cu cele mai mari valori în extracția petrolului și gazelor, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, avansul fiind influențat printre altele de acordarea primelor de sărbători sau anuale. „În luna decembrie 2014, în majoritatea activităților din sectorul economic nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat creșteri față de luna noiembrie 2014. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
    Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (5.802 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.061 lei).
Cele mai semnificative majorări au fost de 39,3% (tot pentru extracția petrolului brut și a gazelor naturale), respectiv de 30% (fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului), 20,5% – 28,5% (silvicultură și exploatare forestieră, inclusiv pescuit și acvacultură, fabricarea altor mijloace de transport, activități de servicii anexe extracției, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat), 14,5% – 18,5% (telecomunicații, industria metalurgică, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie), respectiv 10,5% – 13,5% (fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, captarea, tratarea și distribuția apei, intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii, tranzacții imobiliare, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, cercetare-dezvoltare, extracția cărbunelui superior și inferior).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?