GALERIE FOTO: Farmaciile din Focşani, datoare „doar a da doctorie fără plată la oamenii săraci“

Acum se numesc Alcor, Multifarm, Asclepyos, Atreya, Brifarm, Longavit, Catena, Sensiblu sau în multe alte moduri, dar cu mult timp în urmă se numeau Oravetz, Huzum, Ciolac, Colesiu, Unirea , Mântuitorul, Salvatorul, Centrală, Minerva sau Națională. Atunci, focșănenii le mai ziceau și spițerii sau uneori drogherii, dar foloseau și termenul de farmacie, chiar dacă acesta era o noutate lingvistică. Vechii farmaciștii erau respectați în acele timpuri și câștigau foarte bine din această meserie, dovadă fiind și locuințele unora, pe care le mai putem încă admira pe strada Maior Sava, anume clădirea care adăpostește Sala de Lectură Adulți „Ion Diaconu” , dar în trecut a fost casa farmacistului Alexandru Rădulescu sau imobilul care aparține Inspectoratului de Jandarmi situat pe strada Plevnei, edificiu ridicat de distinsa familie a farmacistului Remer, ruda cunoscuților Duiliu Zamfirescu și Ion Mincu.

    În Focșani, prima farmacie atestată documentar a apărut în anul 1841. Muzeul Unirii găzduiește într-una din sălile sale o reconstituire a unui oficiu farmaceutic din jumătatea secolului XIX, realizat cu ajutorul obiectelor ce provin de la prima farmacie din Focșani, Oravetz, dar și de la farmacia înființată de Ioan Huzum. Cum pășești în acea încăpere specială din Muzeul Unirii, faci, instant, un salt de mai bine de 150 de ani în trecut. Camera reproduce prin obiectele care se regăsesc acolo, o farmacie specifică secolului XIX. Pe atunci, farmacia nu avea doar rolul de a comercializa medicamente, iar farmacistul, spre deosebire de zilele noastre, prepara absolut tot ce se găsea în farmacie. Focșănenii le spuneau spițeri, iar farmaciile erau numite spițerii.
    În Albumul comemorativ cu ocazia jubileului de 100 de ani al Farmaciei Centrale Oravetz din Focșani, se arată că „Termenul de spițer, spițerie vine de la cuvântul italian «speziario», termen vulgar întrebuințat pentru «speziale» și «trafico di spezie», care vine de la «species», specie. În limba franceză la specii se spune «epices», iar epicier este băcanul. Adică, băcanii în băcănii vindeau speciile, medicamentele. Praviile vorbesc de acești vânzători speciali, cari pisează și vând otravă, erbi de leac sau vraceavanii, ca de niște oameni cari trebuie să îndeplinească și să aibă anumite calități de perspicacitate, cari nu se pot cere orișicui. (…) Spițerul sau apotecarul (așa cum îi numea Dimitrie Cantemir) trebuie să aibă «praxis», adică să știe a executa cele ce se scriu de doftori, după o anumită învățătură, «facerea după învățătură», spunea Cantemir. Pentru că el are de executat anumite lucruri, cari nu se pot face decât numai de un om al meșteșugului. Spițerul prepară «pilula sau pirula (adică) gogoașia, bubușile, cari dau doftorii de înghit (bolnavii) pentru leac». El prepară «alifiile», de care se pomenește în Lexiconul Slavo-Român din 1649. (…) Încât, treaba spițeriilor fiind să țină «semințele, erbile și unsorile frumos mirositoare», să le prepare, să aibă răspunderea debitării lor, să ție materialul, iar toate aceste lucruri nu se pot face chiar de către orice prăvăliaș”.

     „Spițerul Åžtefan Oravetz are însușirile cuviincioase”

    Farmacia care este reprodusă la Muzeul Unirii are obiecte din farmaciile Oravetz și cea a lui Ioan Huzum. Farmacia Oravetz a fost înființată în 1841 prin Hrisovul Domnesc numărul 611, în timpul domnitorului Moldovei Mihail Grigori Sturdza. Farmacia a fost înființată de Ștefan Oravetz (1808-1869) și lăsată moștenire fiului său Albert (1855-1931). După 1931, farmacia a fost preluată de fiica lui Albert Oravetz, Alexandra Alaci, născută Oravetz. Farmacia a fost inițial pe strada Mare și mutată în 1864 pe strada Centrală, mai exact între Teatru și fosta Prefectură, și a fost denumită inițial farmacia „La Mântuitorul”, schimbându-și denumirea în 1892 în Farmacia Centrală. „Dintre toate vechile stabilimente de acest gen, cea mai vestită, să zicem, ar fi farmacia familiei Oravetz, cea care deține acte de atestare încă de pe la 1841, când domnul Moldovei, Mihail Sturza a consemnat următoarele: «aducându-ne la cunoștință că târgul Focșani, după populația de azi, are neapărat nevoie a se deschide încă o spițerie, pe lângă acelea ce se găsesc, am primit înștiințare că spițerul Åžtefan Oravetz are însușirile cuviincioase și fiind trecut prin cercetarea comisiei doctoricești, a cerut cu jalba a i se da voie a deschide și a ține spițerie în acest oraș. Drept pentru care domnia noastră cu părintească îngrijire ce avem pentru sporirea a tot felul de industrii aducătoare de folos țării, prin acest al nostru domnesc hrisov, dăm domnului Åžtefan Oravetz dreptate a deschide și a ține spițerie în târgul Focșani, scutit de orice dare, datoare fiind spițeria doar a da doctorie fără plată la oamenii săraci».
    Aceeași farmacie Oravetz a rezistat mai bine de o sută de ani, generație după generație, membrii ambițioși ai familiei absolvind studiile de specialitate cerute de meserie, dar și administrând corespunzător afacerea, astfel încât înclin să cred că dacă nu venea regimul comunist, cu naționalizările lui, de după 1948, și azi farmacia Oravetz ar fi funcționat”, ne-a spus Florin Dîrdală de la Arhivele Naționale Vrancea.

    Înainte de primul Război Mondial a fost deschisă a doua farmacie

    Cea de-a doua farmacie, de la care se regăsesc obiecte în camera special amenajată la Muzeul Unirii din Focșani, a fost înființată de Ioan Huzum (1877-1943), gălățean de origine. Potrivit Corinei Mariana Duca, muzeograf la Muzeul Unirii, Ioan Huzum, în 1913, își propune să înființeze o farmacie în Focșani, pe bulevardul Gării, farmacie ce se va muta în ianuarie 1914 pe Strada Mare, lângă Spitalul Profetul Samoil. „O altă farmacie renumită a fost cea de pe stradă Mare a Unirii, a familiei Huzum. Această familie a fost atât de devotată meseriei încât a imortalizat imaginea acestui stabiliment până și pe crucea mormântului din Cimitirul Nordic unde odihnesc mulți dintre membrii ei. Dintre problemele specifice acelor timpuri și acestui gen de afacere putem aminti câteva așa cum se găsesc în documentele Serviciului județean Vrancea al Arhivelor Naționale. Încă din 1916, în conformitate cu legea farmaciilor , se prevedea că trebuia să existe un serviciu de noapte la fiecare farmacie, dar la Ministerul de Interne s-au primit dese reclamații din care rezultă că domnii farmaciști refuzau eliberarea de medicamente noaptea, anunțând că serviciul de noapte e suspendat. S-a dispus ca să se pună în vedere tuturor farmaciștilor să facă un efort să răspundă nevoilor populației și pe timp de noapte.    În anul 1933, toate farmaciile au primit ordin clar de la Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale ca pe viitor angajarea elevilor în farmacii să se facă doar cu aprobarea Comisiei județene pentru controlul farmaciilor, nemaiținându-se decât un singur elev de anul I și unul de anul II, pentru a putea și licențiații în farmacie să-și găsească un loc în aceste stabilimente. Ministerul motivează acest ordin, consemnând că acest procedeu de recrutare a elevilor practicanți aduce știrbire legii și o nesocotire a celor care, în urmă unei munci de ani de zile, căpătându-și un titlu, se văd aruncați pe drumuri, îngroșând numărul șomerilor intelectuali. Tot în anul 1933, Ministerul instituie monopolul stupefiantelor și dispune că nici o farmacie din țară să nu mai comercializeze medicamente, dacă ambalajele originale ale preparatelor farmaceutice nu erau  prevăzute cu timbrul monopolului de stat„, mai spus Florin Dîrdală.

    Toate medicamentele se preparau în farmacie

    În camera din Muzeul Unirii, până și mirosul te duce cu gândul la o farmacie veche. Dacă închizi ochii, ți-l și imaginezi pe Ștefan Oravetz cum prepară un medicament la mojarul cu pistil din ceramică albă. Dulapul din dreapta camerei reprezintă vechea oficină a farmaciei Oravetz. Acolo sunt puse, la loc de cinste, diferite vase din sticlă transparentă, opacă sau semiopacă, pentru păstrarea medicamentelor, inscripționate cu numele medicamentelor. Lângă acel dulap, este pus pupitrul de farmacist al Farmaciei Oravetz, locul de unde farmacistul Ștefan Oravetz vindea medicamente pacienților. „Expoziția cuprinde vechea oficină (dulapul), dar și pupitrul de farmacist al Farmaciei Oravetz, vase farmaceutice din sticlă de diverse dimensiuni, transparente pentru păstrarea plantelor care necesitau uscare, opace pentru păstrarea medicamentelor ce necesitau o anumită umiditate și semiopace pentru păstrarea medicamentelor care intră în contact cu lumina artificială. Partea de oficină aparține farmaciei Oravetz, iar partea de laborator aparține farmaciei Huzum”, ne-a spus Corina Mariana Duca, muzeograf la Muzeul Unirii.
    În partea stângă a camerei, este reconstituit laboratorul farmaciei Huzum, locul în care plantele și diferitele substanțele deveneau medicamente, siropuri, tincturi, într-un cuvânt leacuri pentru bolile vremii. În acele vremuri, tot ce se comercializa într-o farmacie se prepara în laborator de către farmaciști, acesta fiind unul ditnre principalele motive pentru care farmaciștii vremurilor apuse nu se pot compara cu cei din zilele de noastre, care sunt mai mult comercianți. Pot fi văzute râșnițe rotative, care erau utilizate pentru extragerea sevei din plante și a uleiurilor din semințe, mojare cu pistil, topitoare, balanțe de diferite mărimi și dispozitive de cașetat pentru tăierea comprimatelor. „Râșnița rotativă era folosită pentru extragerea sevei din plante și a uleiurilor din semințele oleaginoase. Balanțele erau utilizate pentru dozarea substanțelor folosite în pregătirea medicamentelor. Mojare cu pistil din ceramică, bronz și aluminiu folosite pentru pisarea și amestecarea substanțelor în vederea obținerii medicamentelor. Topitorul cu lampă de gaz sau spirt era utilizat pentru topirea grăsimilor sau a parafinelor, din care se preparau unguentele. Dispozitivele pentru cașetat, care se foloseau pentru tăierea comprimatelor. Mai exact, după ce se amesteca în mojar, pasta omogenă se așeza în dispozitivul de cașetat și, prin presare, se tăiau coprimatele, care se uscau„, ne-a explicat Corina Duca.
    Siropurile sau diferitele tincturi erau obținute prin alambic, care era o instalație de distilare a lichidelor, sau prin punerea la macerat în vase de sticlă închise ermetic a diferitelor plante cu alcool. „Alambicul era folosit pentru prepararea siropurilor, decocturilor, tincturilor. Acestea se obțineau prin macerarea plantelor cu alcool, în vase închise ermetic, timp de 2-3 săptămâni. De exemplu, tinctura de ardei iute pentru dureri reumatice se obținea prin macerarea a 10 grame de ardei iute cu 100 de mililitri de alcool de 70 de grade, ținute într-un vas de sticlă închis ermetic”, a mai spus Corina Duca. În acele vremuri se făceau și diferite experimente, de aceea regăsim și eprubete, pipete, vase de sticlă, filtre de apă. Mai mult, la Muzeul Unirii regăsim și figurile din bronz de la Farmacia Huzum, care îi ilustrează pe zeii medicinei Aesculap și Hygeia, dar și un set de ștampile sculptate din păr și din plută de către farmacistul Ioan Huzum.

   Medicamentele se preparau din plante, organe dar și din animale întregi

    În acele vremuri, arsenalul terapeutic era format din plante, din produse de origine animală, dar și din unele pietre rare, pietre prețioase, cărora li se atribuiau proprietăți curative. Pe baza rețetelor medicale pe care le dădeau medicii sau vracii, pacienții acelor vremuri se prezentau la farmacie, unde li se preparau medicamentele necesare. Astfel, plantele sau semintețele erau uscate, date prin râșniță sau presate pentru obținerea sevei și a uleilor, amestecate în mojar, cașetate, apoi uscate și etichetate corespunzător. Se foloseau frunzele, florile, rădăcinile, laptele, grăsimea, saliva, testiculele, ficatul, veninul, dar și anumite produse chimice, argint viu (mercur), potasiu, amoniu, arsenic. „Arsenalul terapeutic din acele vremi era format din unele plante, cărora li se atribuiau proprietăți terapeutice pe bază de tradiție sau pe baza experienței generațiilor anterioare; din unele produse de origine animală, din foarte rari substanțe chimice și din unele pietre rari, pietre prețioase, cărora li se atribuiau proprietăți curative. Prescrierea leacurilor se face pe rețete scrise de doctori. Rețetele sunt „izvovel de leacuri, carele trimit doftorii la spițerii, să facă asupra boalei. Dar aceste izvovele sau rețete trebue formulate cu multă grijă, căci doctoriile violente și inoportune dau naștere unor rele nouă. (…) » Produsele de origine animală întră în bună parte în compoziția preparatelor de medicină populară. Toate organele ca și produsele animale sunt puse la contribuție: ochi de rac, ficatul, testiculele, unghiile, saliva, lacrimile, laptele, uneori chiar animale întregi, broasca, șopârla, toate sunt bune la câte ceva”, se arată în Albumul comemorativ cu ocazia jubileului de 100 de ani al Farmaciei Centrale Oravetz din Focșani.
    Plantele și semințele din care se preparau leacurile proveneau din mediul natural, dar o mare parte din ele erau importate, în special mirodeniile. „În afară de erbile și alte produse medicinale cari se găseau la noi, bună parte din droguri erau aduse din țările vecine. (…)21 iulie 1412 – piperul, șofranul și zinziberul erau drogurile cele mai căutate pe atunci, pentru că se întrebuințau nu numia ca medicamente, ci și ca condimente. 29 iunie 1456 – prin privilegiul lui Petru Aron Vodă din Moldova, dat Liovenilor, aceștia capătă dreptul de comerț prihn Moldova, cu „coria subtillia, tus, liquorem acidum Graecum, zinziberum”, se mai arată în document. În secolele XIX-XX, medicamentele se găseau sub formă solidă, pulberi și comprimate, de unguente, vaselină și parafină, lichidă, siropuri, picături, ceaiuri, tincuturi. De exemplu, în farmacii se dădeau frunze uscate de leuștean pentru digestie, iar vaselina, care se obținea din grăsimea animalelor, și gălbenele avea efect cicatrizant. Foarte utilizată în acele vremuri era și vaselina sedativă, care se obținea prin macerarea în alcool a păducelului, lavandei și valerianei. Tinctura de tescovină  se folosea de către doamne, având efect antirid.

    1949, anul în care a „murit” farmacia din Focșani

    Farmaciile individuale au rezistat în Focșani până după al Doilea Război Mondial. După decretul 134/1949, farmaciile private au dispărut și în Focșani, fiind organizat un model de unitate farmaceutică denumit Centrofarm, cu subordonare, pentru mai bine de 50 de ani, la Galați, unde era și laboratorul pentru fabricarea produselor specifice, fapt ce a avut un efect negativ asupra calității profesionale a specialiștilor din zona noastră, care s-au axat, în special, pe vânzarea medicamentelor și mai puțin pe producerea și îmbunătățirea substanțelor ce puteau fi realizate local.