Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

ULTIMA ORĂ! Accident la ieşirea din Focşani spre Garoafa


  Două persoane au ajuns în această seară la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Focșani, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent. Una dintre mașinile implicate în accident, respectiv o Skoda cu numere de București, venea către Focșani, iar cealaltă, un Logan cu numere de Vrancea, mergea către Garoafa. În dreptul unei pensiuni de la ieșirea din Focșani, către Garoafa, cele două mașini s-au ciocnit violent, după ce șoferul Loganului, Ion M., de 62 de ani, a pătruns pe contrasens. Impactul a fost frontal, iar cele două mașini s-au făcut praf. Șoferul a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scos din mașină, în timp ce șoferița, Rodica B., de 58 de ani, din București, a ieșit din autoturism pe picioarele ei. Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SAJ și SMURD ajunse la fața locului, după care au fost transportate la Spitalul Județean.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?