Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Tânăr de 18 ani, prins în flagrant când vroia să fure o mașină dintr-un garaj


Un tânăr din comuna Cîmpuri este cercetat de polițiștii din Vidra pentru tentativă la furt calificat. Asta pentru că la sfârșitul săptămânii trecute, el a pătruns în curtea unui localnic din Vidra, apoi a intrat în garaj și s-a urcat în mașina acestuia cu intenția de a pleca la volanul ei. Nu i-a fost deloc greu, mai ales că autoturismul avea cheile în contact. În momentul în care a pornit autoturismul, proprietarii au auzit zgomotul și au mers imediat în garaj pentru a vedea ce se întâmplă. L-au prins în fapt pe tânărul de 18 ani și l-au imobilizat până când polițiștii au ajuns la fața locului.
    „La data de 24 ianuarie a.c., ora 05.40, polițiștii din Vidra au fost sesizați de R. Ionel, din comuna Vidra, despre faptul că un tânăr a pătruns în garajul anexă a locuinței, a pornit autoturismul aflat în garaj cu cheile în interior, intenționând să plece cu acesta. Tânărul a fost imobilizat de proprietar și membrii familiei până la sosirea polițiștilor. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit faptul că U. Dragoș Cătălin, de 18 ani, din comuna Cîmpuri, a încercat să sustragă autoturismul pentru a se deplasa la domiciliu. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului și documentarea întregii activități infracționale”, a transmis subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?